Un număr de 1.138 de persoane se aflau în carantină instituționalizată în județul Suceava, la data de 9 aprilie, conform buletinului de presă transmis de Prefectura Suceava. Au ieșit din carantină instituționalizată 298 de persoane și la această oră mai sunt disponibile 680 de locuri pentru carantină instituționalizată.
În izolare voluntară la domiciliu sunt 3.410 persoane și au încheiat această măsură, până acum, 8.020 de persoane.
Prefectura Suceava mai informează că echipele mixte formate din polițiști, polițiști locali, cadre MApN și jandarmi au efectuat verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/ sau carantinare, privind locațiile de carantinare, precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. La aceste acțiuni au participat 334 de polițiști, 123 de polițiști locali, 16 militari MApN și 102 jandarmi.
Verificările au vizat 4.054 de persoane aflate în autoizolare/ carantină și 102 unități economice. Au fost aplícate 203 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare totală de 575.500 lei.
A fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării, motiv pentru care aceasta a fost carantinată pentru o perioadă de 14 zile.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, reamintește că, în conformitate cu hotărârea nr. 9 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, este obligatorie purtarea mijloacelor de protecție a gurii și nasului, de către toate categoriile de persoane, indiferent de simptomatologie, în mijloacele de transport în común și în toate zonele și spațiile publice din interiorul zonei carantinate.
„Acest lucru este absolut necesar pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți deoarece purtarea măștii sau a altor mijloace de protecție (eșarfe, fulare etc.) împiedică răspândirea particulelor atunci când vorbim, tușim sau strănutăm, limitându-se astfel răspândirea virusului în comunitate și constituind o măsură suplimentară care vine în sprijinul nostru al tuturor pentru a ne proteja și a-i proteja pe ceilalți”, a afirmat prefectul.