Spitalul Municipal Fălticeni are 17 angajați confirmați astăzi ca infectați cu noul coronavirus. Rezultatele la cele 284 de probe recoltate în urmă cu o săptămână, raportate în ziua de 3 aprilie, arată că cel puțin 17 cadre de la spitalul fălticenean, dintre care 5 medici, sunt infectate cu COVID-19. O mare parte dintre teste sunt cu rezultat negativ, dar încă nu sunt toate finalizate și este foarte posibil să mai apară și alți angajați ai spitalului pozitivi.
Toți cei pozitivi până acum au fost trimiși în autoizolare la domiciliu, până la stabilirea conduitei terapeutice. În toate cazurile va începe, sâmbătă, ancheta epidemiologică, în vederea stabilirii contacților. La fel ca și la Suceava și Câmpulung Moldovenesc, soarta spitalului va fi decisă când vor fi cunoscute toate rezultatele, deși un rezultat negativ la o probă recoltată în urmă cu o săptămână, unui cadru medical dintr-un spital în care cel puțin 17 dintre colegii săi au fost pozitivi la același moment, nu este edificator.