Suceava are, la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, unul din cele patru centre de excelență din țară în neurologia intervențională, alături de Târgu Mureș, București și Timișoara. Confirmarea a venit chiar de la ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care la un eveniment organizat de Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională a declarat că la Suceava sunt echipamente și medici pregătiți pentru un astfel de centru de trombectomie mecanică. În țară sunt 25 de medici cu competențe de radiologie intervențională, dintre care trei sunt angajați la laboratorul de profil al spitalului.
Trombectomia mecanică este realizată în cazul pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) și presupune extragerea trombului intracranian cu ajutorul unui stent nedetașabil, adică reperfuzarea arterei înfundate, câștigându-se, astfel, țesut cerebral în locul ischemiei acute, a explicat șeful Departamentului de Angiografie din Spitalul de Urgență, dr. Mihai Crețeanu Jr., la Simpozionul Regional multidisciplinar de tehnici endovasculare, organizat în luna aprilie a acestui an, de Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România, Academia Română de Știinţe Medicale şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
La fiecare oră mor câte 4 români din cauza unui accident vascular cerebral
Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, care a solicitat atunci recunoașterea rezultatelor medicilor suceveni în domeniul radiologiei intervenționale, a declarat, ieri, că dezvoltarea acestui domeniu „de vârf și absolut necesar județului nostru” a fost unul dintre obiectivele sale majore. Motivul este că numărul AVC-urilor și infarctelor este ridicat și în creștere, în ultimii ani. „Noi am asigurat tot sprijinul, punând la dispoziție resursa umană și materială pentru intervenții de acest gen. Din păcate,
România are cea mai mare mortalitate, din Europa, prin AVC. Statisticile arată că la fiecare oră mor câte 4 români din cauza unui accident vascular cerebral”, a spus Rîmbu. În completarea acestei sumbre statistici, unul din 5 români care suferă un AVC moare în primele 30 de zile, iar unul din 3 rămâne imobilizat la pat.
Spitalul de Urgență Suceava a fost printre pionierii în domeniul radiologiei intervenționale; a adoptat aceste tehnici încă de acum 7 ani și a fost inclus în 2015 în Programul Naţional curativ de tromboliză intravenoasă pentru tratamentul AVC ischemic acut. Pe lângă practica de zi cu zi, spitalul a găzduit an de an manifestări științifice pe această temă, cu ateliere de lucru, inclusiv a IX-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România, în octombrie 2018.
Accidentul vascular cerebral ischemic acut este una dintre cele mai grave afecţiuni, fiind a doua cauză de mortalitate, după infarctul miocardic acut. Rata de mortalitate din cauza AVC în secţia Neurologie a Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este de 15-20%. Dacă pacientul este însă prezentat la timp la spital, şansele de supravieţuire şi recuperare sunt bune. Din păcate, mai puţin de 10% dintre cazurile cu accident hemoragic cerebral acut ajung la timp la spital.
De aceea este atât de important ca pacienţi şi la familiile lor să sune imediat la 112 atunci când au o suspiciune de AVC acut, pentru ca pacientul să ajungă rapid la spital. Spitalul de Urgență Suceava are acum posibilităţi deosebite de tratament al AVC, la 3 ore de la debut, dacă pacientul ajunge la timp la spital.