Venirea primăverii şi încălzirea vremii readuc în atenţie muşcăturile de căpuşe. În primele 10 zile ale lunii aprilie s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava 16 persoane muşcate de căpuşe, printre pacienţi numărându-se şi copii, conform medicului-şef al UPU, dr. Liviu Cîrlan.
Doctorul Cîrlan a afirmat că, de la începutul acestui an şi până în prezent, la spital s-au prezentat 36 de persoane pentru îngrijiri medicale după ce au fost muşcate de căpuşe.
Dintre acestea, un singur pacient, în vârstă de 60 de ani, care prezenta şi simptom febril după înţepătură, a fost internat în data de 29 martie în secţia Boli Infecţioase pentru tratament de specialitate.
Din totalul cazurilor de muşcături de căpuşe prezentate la UPU, unul s-a înregistrat în luna ianuarie, 16 cazuri în luna martie şi 16 cazuri în primele 10 zile ale lunii aprilie.
Pacienţii provin atât din mediul rural, cât şi din urban, muşcăturile de căpuşe fiind localizate în diferite zone ale corpului.
Dr. Cîrlan a arătat că în UPU pacienţilor li se toaletează plaga şi li se administrează vaccin antitetanos, apoi sunt îndrumaţi către ambulatoriul de Boli Infecţioase pentru a fi luaţi în evidenţă, pentru continuarea investigaţiilor medicale şi tratament de specialitate.
Pentru evitarea muşcăturilor de căpuşe, specialiştii recomandă adoptarea unor măsuri de protecţie individuală la petrecerea timpului în aer liber, precum purtarea unor haine în culori deschise şi cu textură mai deasă pentru a putea fi observate mai uşor insectele parazite, purtarea de încălţăminte închisă, acoperirea capului cu şepci sau pălării, inspectarea corpului cu atenţie, întrucât căpuşele se pot fixa în orice zonă a corpului fără a provoca disconfort, iar în cazul în care o persoană a fost muşcată de căpuşă se recomandă prezentarea la medicul de familie sau la camera de gardă.