Bilanţul activităţii medicale a Centrului de Epilepsie “Nord-Est Carpatic” de la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, în cele 9 luni de funcţionare, arată că din 13 septembrie 2017 până ieri au fost investigaţi, monitorizaţi şi au primit tratament 197 de copii cu epilepsie. Marea majoritate a pacienţilor sunt din judeţul Suceava, dar sunt şi copii din Iaşi, Cluj, din Republica Moldova şi Ucraina.
Medicul coordonator al centrului, dr. Ana Miron, a declarat, ieri, că dintre cei 197 de copii, 194 „au crizele sub control”, în sensul că sub tratament acestea au dispărut complet sau sunt foarte rare. Ceilalţi trei, doi trimişi de la clinici din Cluj-Napoca şi unul de la o clinică din Iaşi, au forme grave, rezistente la medicaţie şi sunt încă investigaţi pentru descoperirea căii terapeutice pentru a fi eliberaţi de crize. Dr. Miron a subliniat că în urma monitorizării a reieşit că doi dintre ei nu sunt eligibili pentru chirurgia epilepsiei şi sunt testaţi pentru a se vedea dacă sunt compatibili cu o terapie de ultimă oră, aşa-numita dietă ketogenică, prin care pacientul primeşte o alimentaţie cu o cantitate mai mare de lipide (grăsimi). ”Ei sunt farmacorezistenţi, nu le găsim un focar care să fie supus intervenţiei chirurgicale şi eliminat. Facem teste, să vedem dacă sunt compatibili cu dieta ketogenică. În România nu există nici un centru care să ofere această opţiune; cel mai aproape este Centrul german de la Cernăuţi, însă un program de trei săptămâni costă 3.500 de euro. Vreau să dezvolt această opţiune la noi, mai ales că beneficiem de consultanţă şi instruire din partea partenerilor noştri germani de la Clinica de Neurochirurgie Ruppiner din Neuruppin”, a afirmat dr. Miron.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea copil cu epilepsie rezistentă la medicaţie, medicul a explicat că acestuia i-a localizat focarul de epilepsie din creier şi urmează să fie investigat suplimentar la un aparat RMN cu rezoluţie 3 Tesla pentru a se stabili dacă este eligibil pentru suprimarea focarului pe cale chirurgicală.
De această metodă a beneficiat şi un alt pacient al centrului de la spitalul sucevean, un copil care provine dintr-o familie cu posibilităţi financiare foarte reduse (caz social). Copilul a fost trimis de la Suceava la un centru privat din Bucureşti, cu care Centrul de Epilepsie colaborează, şi a fost operat gratuit. ”Acum este din nou la noi pentru recuperarea de după intervenţie”, a spus dr. Ana Miron.
Întrebată câţi dintre micii pacienţi au şanse să scape de crize fără să mai ia tratament, medicul coordonator al Centrului de Epilepsie de la Suceava a răspuns că o astfel de evaluare poate fi făcută după minimum 2 ani sub tratament, fără crize. „Noi am început să funcţionăm în 13 septembrie 2017. Cu excepţia celor trei pacienţi, care sunt mai grav, toţi ceilalţi au crizele sub control, cu tratament, desigur. Abia după minimum 2 ani fără crize putem discuta despre posibilitatea întreruperii medicaţiei”, a spus dr. Ana Miron.
Centrul de Epilepsie de la spitalul din Suceava lucrează cu metode identice cu clinica parteneră din Bochum, Germania
Centrul de la spitalul din Suceava şi-a început activitatea ca satelit al Clinicii Knapschaftskrankenhaus Ruhr - Epileptology din Bochum, din Germania. Odată cu angajarea doctorului Ana Miron, supraspecializată în Germania şi în alte clinici europene în epileptologie, Spitalul de Urgenţă Suceava a achiziţionat şi echipamente medicale de înaltă performanţă pentru investigaţii, monitorizarea pe termen lung a pacienţilor în vederea evaluării prechirurgicale şi pentru chirurgia epilepsiei.
Monitorizarea înseamnă atât înregistrarea semnalelor bioelectrice din creier, cât şi monitorizarea video, care urmăreşte pacientul în toate fazele de investigaţie, care sunt extrem de laborioase. Numai montarea electrozilor pentru monitorizarea unui copil durează nu mai puţin de 4 ore.
Metoda utilizată la Suceava, identică cu cea din Germania, permite monitorizarea pacienţilor cu crize epileptice active şi surprinderea a cât mai multe crize epileptice pe traseu pentru a defini clar care este focarul epileptogen şi de unde vine criza.
De asemenea, prin colaborarea cu clinica din Bochum pacienţii monitorizaţi la Suceava beneficiază şi de a doua opinie, din partea specialiştilor clinicii germane.
Printre clinicile din străinătate cu care centrul de la Suceava colaborează se numără clinici de neurochirurgie şi neurologie din oraşele germane Augsburg şi Gunzburg şi Centrul German de Diagnostic (IGD) din Chişinău.