Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va avea propriul aparat pentru explorări RMN din data de 5 mai a.c.. Managerul unităţii medicale, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că lucrările de amenajare a spaţiului care va găzdui acest aparat de 1,5 Tesla vor fi finalizate până la începutul lunii mai şi corespund tuturor cerinţelor pentru exploatare în bune condiţii. Este vorba despre un spaţiu de circa 75 mp, în cadrul Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală. Aparatul a fost repartizat Spitalului de Urgenţă de către Ministerul Sănătăţii.
“Şi Consiliul Judeţean Suceava şi noi suntem preocupaţi de amenajarea în condiţiile cerute a unui spaţiu pentru aparatul RMN”, a declarat Rîmbu.
Șeful Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, dr. Adrian Tătăranu, a spus că spaţiul pentru RMN va avea o cameră destinată aparatului, o cabină ecranată, o cameră tehnică şi una de comandă, o cameră de postprocesare, vestiar pentru pacienţi şi sală de aşteptare. În ceea ce priveşte medicii specialişti, şeful laboratorului a afirmat că astăzi sunt patru medici radiologi cu competenţe în explorări RMN, dar se vor mai specializa şi alţi colegi.
Accesul către RMN va fi asigurat atât pentru pacienţii din spital, cât şi pentru cei din ambulatoriu.
Ministrul Sănătăţii, invitat de Flutur la Suceava
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că pentru pacienţii spitalului este foarte important să mai existe un aparat RMN, având în vedere numărul mare de recomandări medicale pentru acest tip de investigaţie şi faptul că acum serviciile medicale de explorare prin rezonanţă magnetică nucleară sunt asigurate de o firmă cu care spitalul are încheiat contract de prestări servicii.
“Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava are nevoie de acest aparat, în condiţiile în care acum sunt efectuate, zilnic, aproximativ 20 de explorări la aparatul RMN al firmei private. Noul aparat care ne-a fost repartizat de Ministerul Sănătăţii va completa echipamentele moderne existente în laboratorul de imagistică”, a afirmat Flutur.
El a adresat o invitaţie ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, să vină la Suceava, să vadă spitalul şi modul în care se lucrează. ” Spitalul Judeţean şi Consiliul Judeţean Suceava fac eforturi să facă aceste investiţii, să amenajăm spaţiile, şi de aceea guvernele, în general, au reacţionat pozitiv atunci când am cerut fonduri să ne doteze cu echipamente, pentru că au văzut că există buna intenţie şi din partea noastră”, a mai spus Flutur.
Menţionăm că în perioada următoare în Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală va mai fi amenajat un spaţiu pentru amplasarea unui aparat Roentgen- Combigraph Quadro. Pentru acesta sunt necesare o cameră cu pereţii cu protecţie din plumb, o cameră de comandă şi una de developare, dotată cu developeză automată, şi un vestiar pentru pacienţi.