Rezultatul probelor serologice efectuate la băiețelul în vârstă de 2 ani care a murit, săptămâna trecută, la spital, cu suspiciune de rujeolă, a confirmat prezența bolii. Directorul executiv al DSP Suceava, Sebastian Jureschi, a declarat, ieri, că Institutul Cantacuzino din Bucureşti a comunicat ieri dimineață instituției rezultatul pozitiv.
Șeful DSP a arătat că micul pacient a fost internat în data de 2 ianuarie a.c. la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, la Pediatrie, cu stomatită aftoasă şi febră, iar a doua zi starea acestuia s-a agravat, cu sindrom respirator cu tuse şi insuficienţă respiratorie și cu scăderea saturaţiei în oxigen. Ca urmare, copilul a fost transferat în secţia Anestezie Terapie Intensivă. Deoarece a apărut şi o erupţie pe corp, în aceeași zi s-au recoltat probe serologice pentru rujeolă, care au fost trimise pentru analize, la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.
Directorul Jureschi a precizat că băiețelul suferea și de pentasomie, o boală genetică congenitală rară, caracterizată de status imunitar scăzut. Acesta a fost motivul pentru care nu a fost vaccinat antirujeolic, vaccinarea fiind contraindicată. Ceilalți doi copii ai familiei sunt vaccinați.
În urma confirmării rujeolei la copilul decedat, DSP a început o anchetă epidemiologică pentru a stabili toate persoanele care au venit în contact cu bolnavul, inclusiv cei din secţia de Pediatrie, din perioada spitalizării. Din primele date, se pare că este vorba despre o singură persoană.
Sebastian Jureschi a spus că în perioada următoare DSP va păstra legătura cu toţi medicii de familie din zonă pentru intensificarea vaccinării ROR a tuturor restanţierilor.
DSP recomandă intensificarea acțiunii de vaccinare anti-rujeolică
”Limitarea epidemiei de rujeolă nu se face decât cu ajutorul părinţilor care înţeleg responsabilitatea pe care o au în protejarea copiii împotriva acestei boli. Vaccinarea este cea mai eficientă armă care se poate folosi împotriva acestei boli grave”, a declarat Jureschi.
De asemenea, DSP Suceava mobilizează personalul propriu şi colaborează cu toţi medicii de familie pentru intensificarea activității de vaccinare a copiilor aflaţi pe listele de asiguraţi şi identificarea tuturor copiilor nevaccinaţi.
Un rol important îl vor avea asistenţii medicali comunitari, care au responsabilităţi în a sprijini medicii de familie în identificarea şi mobilizarea vaccinării copiilor din comunităţile cu risc.
Ancheta epidemiologică vizează și Spitalul de Urgență Suceava. Șeful Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP, medicul epidemiolog Dinu Sădean, a declarat că s-au solicitat, ieri, documentele medicale ale copilului din Mitocu Dragomirnei. Potrivit doctorului Sădean, bronhopneumonia, insuficienţa respiratorie severă şi starea septică i-au fost fatale copilului din Mitocu Dragomirnei. În urmă cu două săptămâni, acesta mai fusese internat în spital cu o afecţiune respiratorie.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat, la rândul său, că în cazul acestui copil, simptomele nu indicau “un debut tipic de rujeolă”, dar chiar și dacă diagnosticul clinic ar fi fost pus de la internare, asta nu ar fi schimbat lucrurile.
Copilul mort săptămâna trecută la Suceava este al 38-lea deces înregistrat din cauza rujeolei.
Într-un comunicat al CNSCBT se preciza că, de la debutul epidemiei de rujeolă şi până în data de 5 ianuarie a.c., s-au confirmat 10 307 cazuri de rujeolă.