O tranşă de 3.782 de cutii de lapte praf pentru bebeluşi a început să fie distribuită de Direcţia de Sănătate Publică Suceava către primăriile din judeţ care au solicitat. Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, ne-a declarat, ieri, că finanţarea primită de la Ministerul Sănătăţii pentru prima parte a acestui an în vederea derulării programului este de 152.000 de lei, sumă pentru care s-a încheiat contract de livrare în mai multe tranşe a cantităţii de 11.282 de cutii a 400 de grame.
Conform reglementărilor legale, fiecare sugar cu vârsta între 0 şi 12 luni poate beneficia de 7 până la 9 cutii de lapte praf, dacă se încadrează în criteriile medicale cerute.
Dr. Zorescu a precizat că în cadrul programului criteriile de acordare sunt cele medicale, nu sociale, pe baza reţetei de la medicul de familie.
Primăriile care intră acum în program sunt cele din Adâncata, Dărmăneşti, Dumbrăveni, Moara, Grăniceşti, Mitocu Dragomirnei, Drăguşeni, Stulpicani, Valea Moldovei, Șerbăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Gălăneşti şi Voitinel. Media este de 10 baxuri (200 de cutii)/ primărie. Câmpulung Moldovenesc are cantitate dublă.
În anul 2015, numărul total de cutii de lapte praf a fost de 29.980, iar cel al beneficiarilor - 2.274 de bebeluşi. Suma alocată programului pentru întregul an 2015 a fost de 421.974 de lei.