Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a refuzat solicitarea Centrului Militar Judeţean de a desemna medici de medicină generală (medici primari şi specialişti) şi psihologi pentru a asigura activitatea din punct de vedere medical la recrutarea tinerilor în caz de stare de asediu, mobilizare şi stare de război.
Directorul medical al spitalului, dr. Tiberius Brădăţan, ne-a declarat că instituţia este în imposibilitatea de a satisface cererea armatei deoarece nu are printre angajaţi medici de familie, iar psihologi sunt doar patru şi aceştia sunt supraspecializaţi în oncologie, psihiatrie, boli infecţioase şi neurologice consecutive accidentelor vasculare.
În ceea ce priveşte posibilitatea de efectuare a analizelor medicale pentru tinerii încorporaţi pentru război, dr. Brădăţan spune că spitalul nu are laborator propriu, analizele fiind făcute doar pentru pacienţi, de o firmă privată de profil cu care spitalul are contract. Consultaţiile sunt realizate în ambulatoriul integrat al spitalului, de asemenea pe baza unui contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate.
În vara anului trecut, şi medicii de familie suceveni şi-au declinat competenţa de a întocmi tabele cu tinerii încorporabili, între 18 şi 35 de ani, înregistraţi cu afecţiuni medicale incompatibile cu efectuarea serviciului militar.
Centrul Militar îşi motivează astfel de solicitări, adresate medicilor din spital şi celor de familie prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică, prin Legea nr. 446 din 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, precum şi printr-un un ordin al ministrului Apărării, din 2014, pentru ”aprobarea formei şi conţinutului certificatului medical eliberat de medicul de familie, care urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război”. Medicii de familie nu au formularele certificatelor medicale, acestea urmând a le fi puse la dispoziţie prin Ministerul Sănătăţii, la instituirea/declararea stării de asediu, a mobilizării sau a stării de război.
Statul are grijă să nu trimită la război bolnavi de hepatită
Până în aprilie 2014, acest certificat medical era necesar ”la comisia de recrutare-încorporare sau la selecţia în instituţiile de învăţământ din subordinea Ministerului Apărării“.
Din 2014 titulatura este de prezentare ”la comisia locală de recrutare-încorporare pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război”.
Cine sunt recruţii care vor avea nevoie de acest certificat medical, care prevede şi analize pentru hepatitele B şi C? Legea nr. 446/2006 precizează că la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.
De ”inventarierea” sucevenilor apţi de serviciul militar se ocupă tot Centrul Militar Judeţean Suceava, care actualizează baza de date anual, până la data de 1 noiembrie. Este vorba atât de rezervişti, cât şi de cetăţenii încorporabili în lumina celor prezentate mai sus.
Soldaţii şi gradaţii în rezervă se ţin în evidenţă până la împlinirea vârstei de 55 de ani, iar cadrele militare în rezervă până la împlinirea vârstei de 63 de ani.
Pentru a avea o imagine cât mai exactă a populaţiei apte de serviciu militar, serviciile publice de asistenţă socială din subordinea Consiliului Judeţean trebuie să transmită, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, tabele cu numele sucevenilor cu handicap, având vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe care le au în evidenţă, precum şi rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală.
Cinci zile de concediu în plus pentru recruţii şi rezerviştii care se antrenează militar
Acelaşi lucru trebuie să-l facă şi Inspectoratul Şcolar, care are de centralizat datele de la şcolile speciale, şcolile profesionale speciale şi centrele de reeducare, despre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care le-au urmat cursurile. La tabelele nominale vor fi ataşate rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
CMJ încearcă să actualizeze şi evidenţa militară a sucevenilor care sunt în străinătate pe o durată mai mare de 45 de zile, numai că, din punct de vedere practic, o situaţie exactă este mai greu de realizat.
De reţinut că rezerviştii voluntari şi rezerviştii din planurile de mobilizare sunt obligaţi să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare, la solicitarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Tinerii chemaţi la recrutare, recruţii şi militarii rezervişti care au calitatea de salariaţi şi sunt chemaţi la centrele militare pentru clarificarea situaţiei militare sau la unităţile militare pentru a participa la antrenamente/exerciţii de mobilizare au dreptul la concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile şi sunt plătiţi de angajator pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar. Legea stipulează că centrele militare pot chema recruţii şi militarii rezervişti pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară o dată pe an.