Concurs la Spitalul Suceava, unde sunt vacante şase posturi de medici, câte două la secţiile Psihiatrie şi Pediatrie şi câte unul la Neurologie şi Anatomie Patologică.
Directorul adjunct medical al unităţii sanitare, dr. Tiberius Brădăţan, a anunţat ieri că examenul va avea loc în perioada 23-27 februarie, la o dată care nu a fost deocamdată precizată, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor a expirat luni, 2 februarie.
Concursul a stârnit interesul a opt medici, singura concurenţă fiind la Anatomie Patologică, unde s-au înscris trei candidaţi: Didina Luminiţa Mireanu, Oana Munteanu şi Elena Adinisia Paraschiv. Pentru cele două posturi libere de la Psihiatrie au intrat în competiţie medicii Ana Maria Anca Murariu şi Georgiana Daniela Chiriţă, iar pentru cele două posturi libere de la Pediatrie vor da examen medicii Iulia Bivoleanu şi Roxana Gireadă. Pentru postul vacant de la Neurologie s-a înscris medicul Mihaela Ciobanu.
( 5 feb 2015, 13:53:28