Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a distribuit până acum 557 de carduri de sănătate care au fost returnate de Poşta Română. Aşa a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean, care a precizat că nu există un termen limită până la care sucevenii pot intra în posesia acestui document electronic. Responsabilul de relaţiile cu presa a adăugat că, de la demararea acţiunii de distribuire a cardurilor către asiguraţi, vineri, 9 ianuarie, cele mai multe solicitări au fost înregistrate în cursul zilei de luni, 12 ianuarie, când 136 de persoane au venit la sediul CAS Suceava pentru a ridica documentul electronic.
Reamintim că, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, utilizarea efectivă a cardului național de asigurări sociale de sănătate de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se va face începând cu 1 februarie 2015. Acelaşi proiect precizează că, în cazul pierderii, furtului sau deteriorării cardului, precum și în situația modificării datelor personale de identificare, costurile aferente eliberării unui duplicat vor fi suportate de asigurat.
15 zile calendaristice, termen pentru a cere la CAS un duplicat al cardului
Titularul cardului are la dispoziţie 15 zile calendaristice de la pierderea, furtul, deteriorarea documentului electronic sau modificarea datelor personale pentru a solicita prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate eliberarea unui nou card.
De menţionat că asiguratul suportă contravaloarea cardului de sănătate, precum şi cheltuielile legate de pierderea, furtul sau deteriorarea acestuia, precum şi în situaţia modificărilor datelor personale de identificare. Pentru aceste situaţii, asiguratul suportă cheltuielile la nivelul celor suportate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar ultima instituţie menţionată este mandatată să încheie o convenţie cu Imprimeria Naţională în vederea producerii şi plăţii duplicatelor.
Tot în termen de 15 zile calendaristice de la pierderea, furtul, deteriorarea cardului sau modificarea datelor personale, titularul sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia este obligat să solicite prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate eliberarea unui nou card de sănătate, pe baza unei cereri însoţite de dovada contravalorii cardului şi a cheltuielilor de distribuţie a acestuia.
Eliberarea unui nou card de sănătate se face în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la Casa de Asigurări de Sănătate în a cărei evidenţă se află persoana respectivă. Acordarea serviciilor medicale, a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate până la eliberarea unui nou card de sănătate.