Cadrele medico-sanitare afiliate la Federaţia Sanitas ar putea relua din toamnă acţiunile de protest. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de oferta guvernanţilor privind majorarea veniturilor pentru salariaţii din sectorul de sănătate şi cel de asistenţă socială şi au anunţat un termen limită pentru soluţionarea revendicărilor.
Data până la care decidenţii trebuie să ajungă la un acord cu protestatarii este 15 septembrie. În cazul în care negocierile vor eşua, cadrele medico-sanitare vor ieşi din nou în stradă, a avertizat ieri liderul Uniunii Judeţene Sindicale (UJS) Sanitas Suceava, Ana Ionescu.
Liderul acestei structuri a explicat că propunerea guvernanţilor de a majora doar veniturile situate sub plafonul de 1.500 de lei, în două tranşe şi numai pentru anumite categorii de personal, este inacceptabilă, iar până în toamnă decidenţii trebuie să elimine aceste inechităţi din grila de salarizare.
Ana Ionescu a arătat că Federaţia Sanitas nu poate susţine proiectul înaintat Guvernului de Ministerul Finanţelor Publice, proiect ce prevede creşterea salariilor cu 5% de la 1 decembrie 2014 şi încă 5% de la 1 martie 2015 pentru acele categorii cu salariu sub 1.500 de lei, mai ales că „nu se precizează dacă este vorba de salariul de încadrare sau cu sporurile incluse”.
Acţiunile de protest ar putea merge până la grevă generală
Protestatarii cer creşterea cu 10% a veniturilor pentru toţi salariaţii din sectorul de sănătate şi de asistenţă socială, începând cu 1 iulie 2014, şi aplicarea Legii 284/2010 până la data de 1 octombrie 2014, afirmând că aceste puncte nu sunt negociabile. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate şi de faptul că nici până în acest moment Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector nu a fost publicat în Monitorul Oficial, şi solicită ca acest lucru să se întâmple până la data de 20 iulie. Tot până atunci, guvernanţii trebuie să stabilească şi numărul posturilor vacante ce vor fi deblocate.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas din mai multe judeţe ale ţării s-au aflat la finele lunii trecute la Bucureşti, unde au pichetat sediile Ministerului de Finanţe, Ministerului Muncii şi cel al Sănătăţii, pentru a cere creşterea salariilor în sistemul de sănătate şi al asistenţilor sociali, deblocarea posturilor în sectorul sanitar şi publicarea contractului de muncă în Monitorul Oficial. În urma negocierilor cu guvernanţii, sindicaliştii au sistat temporar protestele, însă după analizarea propunerilor făcute de decidenţi au hotărât că discuţiile trebuie să continue. În cazul în care până la data de 15 septembrie nu se va ajunge la un consens, protestatarii vor stabili un calendar al mişcărilor revendicative, care ar putea include şi greva generală.