De Paşte, numărul cazurilor de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Suceava ar putea să crească, însă medicii sunt pregătiţi să facă faţă situaţiei, fiind asigurat necesarul de medicamente şi materiale sanitare. Aşa a informat vineri directorul adjunct medical al spitalului, dr. Tiberius Brădăţan, care a precizat că în acest sector se va lucra în regim de permanenţă, ca de obicei, însă în secţii, în zilele de sâmbătă, duminică şi luni, programul va fi similar cu cel din weekend şi sărbători legale, cu asigurarea liniilor de gardă.
Ambulatoriul de specialitate al spitalului nu va fi deschis la sfârşitul săptămânii şi nici luni, activitatea obişnuită urmând a fi reluată de-abia de marţi, a mai spus dr. Tiberius Brădăţan.
El a adăugat că bolnavii pe care sărbătorile pascale îi vor prinde în Spitalul Suceava vor primi la masă mâncare tradițională. Meniul de Paşte al pacienţilor internaţi la această unitate sanitară este unul copios, conţinând printre altele ouă roşii, friptură de pasăre şi de porc, cozonac. Bucatele specifice sărbătorilor pascale vor fi servite doar celor care nu trebuie să urmeze un regim alimentar strict, a completat dr. Tiberius Bărădăţan.