Una dintre cele mai temute maladii, cancerul, este diagnosticată în fiecare an la tot mai multe persoane.
O statistică întocmită pentru perioada 2007-2012 şi dată publicităţii recent de coordonatorul programului judeţean de Oncologie, dr. Doina Elena Motan, arată că peste o mie de persoane sunt depistate anual cu diferite forme de cancer.
Evidenţele arată că, în 2007, în judeţ s-au înregistrat 1.236 de cazuri noi de boală, în 2008 – 1.548, în 2009 – 1.395, în 2010 – 1.173, în 2011 – 1.336, iar în 2012 – 1.743 de cazuri noi de boală.
Aceleaşi statistici precizează că, anul trecut, majoritatea sucevenilor diagnosticaţi cu această afecţiune gravă, respectiv 201, sufereau de cancer colo-rectal. Lista neagră este completată de cancerul bronho-pulmonar, care în 2012 a afectat 196 de persoane, pe următoarele locuri situându-se cancerul de pancreas – 187 de cazuri, cancerul de prostată - 161 de cazuri, cancerul mamar – 123 de cazuri, cancerul stomacului – 122 de cazuri, cancerul de col uterin – 108 cazuri, cancerul de ficat – 102 cazuri, cancerul de vezică urinară – 93 de cazuri, cancerul de piele – 66 de cazuri.