Fondurile alocate pacienţilor cu HIV/SIDA şi TBC din judeţ au fost suplimentate de Ministerul Sănătăţii cu suma de 863.000 lei, a anunţat ieri conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care a informat că banii vor fi folosiţi pentru tratamentul bolnavilor în ultimul trimestru al anului. Responsabilii instituţiei au precizat că pentru pacienţii seropozitivi suplimentarea este de 721.000 lei, iar pentru pacienţii cu tuberculoză de 77.000 lei.
În trimestrele II şi III ale anului, bugetul alocat pe plan local pentru tratamentul bolnavilor de HIV/SIDA a fost de 2,250 milioane lei. În momentul de faţă, în judeţ, 155 de persoane seropozitive urmează un tratament cu antiretrovirale.
În acest an, medicii suceveni au descoperit 14 cazuri noi de HIV/SIDA, pacienţii fiind toţi adulţi. Tot în 2013, din cauza acestei maladii o persoană a decedat, în acest caz fiind vorba de un pacient diagnosticat anul trecut, când boala era avansată.
Conducerea DSP Suceava a mai informat ieri că în acest an nu s-au înregistrat deficienţe majore în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente pentru bolnavii de HIV/SIDA. „Sincopele apărute ocazional au fost determinate de incapacitatea companiilor farmaceutice de a onora la timp comenzile. Rata supravieţuirii acestor pacienţi este foarte bună datorită terapiei foarte eficiente”, au subliniat responsabilii instituţiei.
Numărul pacienţilor cu tuberculoză rezistentă la medicamente este în creştere la nivelul judeţului
În trimestrele II şi III ale anului, bugetul alocat pe plan local pentru tratamentul bolnavilor de TBC a fost de 142.000 lei, ceea ce înseamnă „o finanţare la limită” pentru ultimul trimestru din an, spune conducerea DSP Suceava. Şi asta, deoarece în judeţ numărul pacienţilor cu tuberculoză rezistentă la medicamente este în creştere, aceşti bolnavi necesitând oaltă schemă de tratament, cu medicamente de ultimă generaţie,mult mai scumpe.
La această oră, în judeţ, 301 persoane sunt luate în evidenţă cu TBC şi urmează un tratament de specialitate. Din totalul bolnavilor, 11 suferă de tuberculoză rezistentă la medicamente.
De menţionat că suplimentarea de 863.000 lei a fost solicitată de Direcţia de Sănătate Publică Suceava pe baza datelor primite de la medicii coordonatori ai celor douăprogrameşi după redistribuirea unor bani de la programul de imunizare, unde o parte din fonduri au rămas necheltuite.
Amintim că, de la 1 aprilie, coordonarea şi finanţarea programelor de HIV/SIDA şi TBC se face prin DSP.