Un nou test de depistare a cancerului ovarian a oferit rezultate promiţătoare, au anunţat cercetătorii americani, care spun că acesta poate descoperi tumorile în stadiul lor incipient, fapt care creşte şansele de supravieţuire cu până la 90%, informează bbc.co.uk.
Tumorile care se formează în ovare sunt greu de depistat în stadiile precoce. De obicei, ele sunt descoperite foarte târziu şi din acest motiv sunt greu de eliminat.
Noua metodă de depistare a tumorilor ovariene a fost testată pe 4.051 de femei, rezultatele fiind publicate în revista Cancer.
Şansele de supravieţuire ale pacientelor cresc cu până la 90%, dacă tumorile sunt depistate cât mai devreme, faţă de 30% dacă sunt descoperite în stadii avansate.
Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cel ovarian are simptome - precum dureri abdominale, balonare - comune cu ale altor boli, din acest motiv tumorile neputând fi depistate uşor.
Cercetătorii ştiau deja că o anumită proteină din sânge, CA125, este prezentă în nivel mare în organismul unor paciente cu cancer ovarian, însă acest simptom nu reprezintă o regulă.
Din acest motiv, cercetătorii au folosit această proteină pentru a selecta pacientele în grupuri de risc. În loc să fie trimise direct în sala de operaţii, pacientele cu risc scăzut sunt testate anual, cele cu risc mediu, o dată le trei luni, iar cele cu risc mare sunt examinate cu ajutorul tomografului, pentru depistarea tumorilor, şi ulterior supuse unor operaţii chirurgicale pentru îndepărtarea lor.
Metoda de testare a fost pusă la punct de cercetătorii de la Universitatea din Texas, SUA.
Metoda va fi verificată însă pe un grup mult mai mare de paciente, în cadrul unui studiu care va avea loc în Marea Britanie, verdictul final urmând să fie dat în 2015.