Cea mai nouă policlinică privată a fost deschisă în incinta Centrului Medical Arcadia Bucovina din cartierul Zamca al municipiului Suceava. Policlinica şi-a început activitatea recent, în spaţii ultramoderne, dedicate activităţilor de ambulatoriu, cu dotări de excepţie pentru investigaţie şi tratament menite să satisfacă nevoile de sănătate ale pacienţilor. Policlinica Arcadia oferă servicii în şapte specialităţi medicale, Cardiologie, Ginecologie, Neurochirurgie, Pediatrie, Ortopedie, ORL şi Gastroenterologie, echipa fiind una de elită, formată din medici din Suceava şi Iaşi, care acordă consultaţii săptămânal, în funcţie de numărul de solicitări.
Oferta policlinicii este completată de un cabinet de Stomatologie şi Ortodonţie cu facilităţi tehnice şi medicale de ultimă oră, dar şi de un centru de Imagistică Medicală performant, în cadrul căruia pacienţii pot beneficia de explorări complexe: ecografii, computer tomografii și investigații prin rezonanţă magnetică.
Dan Iacob, managerul Centrului Medical Arcadia Bucovina, care a fost înfiinţat în cartierul sucevean Zamca, sub egida Arcadia, încă din toamna anului trecut, a arătat că policlinica oferă pentru cele şapte specialităţi medicale ale sale o gamă largă de operaţiuni de ambulatoriu, de la consultaţii şi investigaţii, până la diagnostic şi tratament.
O echipă medicală puternică, formată din medici suceveni şi ieşeni
El a explicat că în cabinetul de Cardiologie lucrează doi medici, as. univ. dr. Iulia Amiţoaie, de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi, şi dr. Dan Iliescu, coordonatorul spitalului de Cardiologie Intervenţională Arcadia Iaşi.
În cabinetul de Ginecologie îşi desfăşoară activitatea medicul specialist Roxana Vişinari, angajată la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi, în timp ce la cabinetul de Pediatrie oferă consultaţii medicul primar Doina Spânu împreună cu medicul specialist Elena Tătăranu, angajata Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.
Şi cabinetul de Gastroenterologie este deservit de doi medici, Cătălin Sfarti, de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi şi Dorin Achiţei, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
În cabinetul de ORL, consultaţiile sunt oferite de Sorin Nicolae Axinte, medic specialist la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, care a participat cu numeroase lucrări la cursuri, conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale şi a publicat mai multe articole în reviste internaţionale.
Cabinetul de Neurochirurgie este deservit de un alt medic cu un CV impresionant, dr. Bogdan Iliescu, membru al societăţilor române, europene şi americane de Neurochirurgie, cu o experienţă profesională dobândită în clinicile din SUA.
La cabinetul de Ortopedie, consultaţiile sunt oferite de experimentatul medic sucevean, angajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, Mircea Macovei, şi colegul său de la aceeaşi unitate sanitară, Ciprian Puha.
În Cabinetul de Stomatologie şi Ortodonţie care funcţionează tot în cadrul Policlinicii Arcadia Suceava îşi desfăşoară activitatea medicii Mirela Iacob şi Iuliana Mihai.
Centrul Medical Arcadia Bucovina funcţionează pe strada Zamcei nr. 21 BIS, relaţii suplimentare putând fi obţinute la numerele de telefon 0330 803 802 şi 0330 803 180 sau la adresa de e-mail office@arcadiacmb.ro
(18 iul 2013, 00:24:50
nu-i cunosc pe ceilalti medici, nu ma impresioneaza titlurile stiintifice ale celor din iasi, insa consider ca la pediatrie au stiut sa atraga CEL MAI BUN PEDIATRU DIN SUCEAVA, dr. SPANU.