Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 24 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 117 (5324)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Vaccinarea pneumococică la copii, inclusă de MS în programul naţional de imunizare

 

Vaccinarea pneumococică la copii va fi inclusă de Ministerul Sănătăţii în programul naţional de imunizare, începând probabil din toamnă, primii vizaţi fiind bebeluşii cu vârsta de patru luni, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Efortul bugetar aferent acestei campanii de vaccinare, pentru ultimul trimestru al anului, este estimat la 4,5 milioane de euro, potrivit ministrului.

"În România sunt aprobate conform, Agenţiei Naţionale a Medicamentului, trei produse care au autorizaţie de punere pe piaţă pentru bolile pneumococice. Comitetul Naţional de Vaccinologie ne-a recomandat pe cel care are cele mai multe gene. Există un vaccin care are foarte multe gene. Susţinem vaccinarea acum şi primii copii vaccinaţi vor fi, potrivit recomandărilor Comitetului Naţional de Vaccinologie, bebeluşii cu vârsta de patru luni. Necesarul pe care l-am stabilit pentru trimestrul patru, dacă ar începe campania în octombrie, ar şi de 4,5 milioane de euro", a explicat, joi, Eugen Nicolăescu, cu ocazia semnării unui protocol de colaborare cu Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie (CNP 2013), care vizează drepturile copiilor români de a fi vaccinaţi gratuit împotriva bolilor pneumococice.

Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, dr. Daniela Ştefănescu, până acum nu au fost înregistrate reacţii adverse la copiii vaccinaţi voluntar de către părinţi, majoritare fiind cele locale. "Nu am avut nici febră, nici durere, nimic. Alte reacţii sunt de unu la un milion, ţinând cont de beneficiul majoritar al prevenţiei tuturor pacienţilor care au făcut acest vaccin faţă de un pacient care ar putea face o reacţie mai gravă. Din 1981, de când vaccinez continuu, am avut în îngrijire între 100 şi 120 de sugari şi nu am avut nici o reacţie neurologică", a mai spus dr. Ştefănescu, precizând că acest vaccin nu poate fi făcut copiilor cu imunodeficienţe.

Potrivit dr. Ştefănescu, vaccinul se administrează în patru doze. "Trei doze de primă vaccinare şi un rapel la şase luni de la primele trei. Dacă gradul de acoperire (necesarul de vaccinare - n.r.) este mai mare, pot fi făcute doar două vaccinări de primă incoculare şi un rapel ulterior. Nu este necesar rapel ulterior, mai târziu în cursul vieţii", a mai spus medicul.

Întrebată cum ar putea fi contracarat o curent de opinie contra campaniei de vaccinare, dr. Daniela Ştefănescu a spus că "doar cu argumente ştiinţifice".

Andreea Marin, preşedinte al Fundaţiei "Preţuieşte Viaţa" şi ambasador CNP 2013, a insistat, în acelaşi context, să primească un răspuns faţă de reacţiile "cârcotaşilor" faţă de vaccinare.

"De ce mai există cârcotaşi care trag lucrurile înapoi, introduc speculaţii, lucruri neadevărate medical, când există atâtea dovezi ştiinţifice pozitive? De ce se mişcă greu când este vorba despre o iniţiativă bună?", a întrebat ea.

În răspunsul său, dr. Mihaela Demetrian, şefa Clinicii de Neonatologie a Spitalului Filantropia, a invocat, de asemenea, necesitatea argumentelor cu caracter ştiinţific.

"Bănuiesc, nu ştiu ce să spun, că trebuie un studiu, pentru a vedea care este situaţia. Căutaţi în confesorii pe care îi au părinţii, familia. Trebuie să căutaţi la preoţi, pentru că am observat că există o mişcare în acest sens. Mi-e foarte greu să spun că este cu siguranţă aşa, dar sunt foarte multe cazuri care au informaţia greşită. Un confesor îi poate convinge că lucrurile stau altfel, chiar dacă există argumente ştiinţifice. Cred că explicaţia trebuie căutată uşor în obscurantism", a spus dr. Demetrian.

La rândul său, managerul Spitalului Filantropia, Gheorghe Peltecu, a sugerat ca, în cazul unor reacţii adverse notabile, să fie consultaţi imediat, prin protocolul de colaborare, medici neonatologi şi infecţionişti.

Potrivit lui Peltecu, la Spitalul Filantropia se află internată o mamă care s-a oferit să fie prima care îşi va vaccina copilul împotriva bolilor pneumococice.

Vicepreşedintele Societăţii Medicilor de Familie a completat seria explicaţiilor privind reticenţa unora la vaccinare. "Cred că absenţa unor boli grave pe stradă, vizibil, ca să existe teamă, frică. (...) Absenţa vaccinului ar putea duce la reapariţia acestor boli şi atunci toată lumea ar dori să se vaccineze. Dacă ar fi o epidemie de orice fel şi am afla că există vaccin, cu toţii am vrea să ne vaccinăm", a spus dr. Daniela Ştefănescu.

În România, un sfert dintre decesele în rândul copiilor în vârstă de până la un an au fost cauzate de bolile respiratorii provocate, în mare măsură, de pneumococ, conform datelor statistice.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vaccinarea pneumococică la copii, inclusă de MS în programul naţional de imunizare.
 Vizualizări articol: 930 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Vaccinarea pneumococică la copii, inclusă de MS în programul naţional de imunizare5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sanatate

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei