Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a reacţionat dur împotriva guvernanţilor şi instituţiilor statului care au pus presiune pe medici, anunţând măsuri radicale. Ieri seară, la Suceava, el s-a declarat îngrijorat de independenţa profesională şi a ameninţat cu blocarea totală a sistemului sanitar dacă abuzurile contra breslei din care face parte nu vor înceta. El a arătat că această decizie a fost luată în şedinţa Consiliului Naţional al CMR, care s-a întrunit ieri, la Suceava.
„Vom trece la un plan de acţiuni care se poate finaliza până în luna iulie cu blocarea totală a sistemului de sănătate”, a spus Astărăstoae.
„Ştiu că trăim nişte vremuri foarte grele, ştiu că medicii sunt într-o ţară cu o democraţie formală, într-o ţară în care cei care-o guvernează sunt incapabili s-o guverneze şi încearcă să facă circ dacă nu pot să dea pâine, într-o ţară în care sunteţi hăituiţi de toate organismele de forţă ale statului, controale de la CAS, ITM, Ministerul Sănătăţii, Gardă, în ultimul timp un avânt deosebit avându-l şi tovarăşii procurori şi miliţieni”, le-a transmis Astărăstoae medicilor prezenţi aseară la hotelul Zamca, cu ocazia lansării Zilelor Medicale ale Sucevei.
„Se comit abuzuri pentru că ei ştiu că nu vor răspunde. Nici un torţionar şi nici un securist nu a fost pedepsit în democraţia noastră originală”
Preşedintele CMR a avut un mesaj şi pentru decidenţi, pe care i-a informat că „ne-am săturat să ascultăm că noi vrem, dar nu putem. Ne-am săturat să fim blamaţi, ne-am săturat să fim expuşi în piaţa publică în fiecare zi, pe informaţii false care pleacă de la instituţii ce ar trebui să protejeze cetăţeanul, ne-am săturat să ducem în spate un sistem în care nu se investeşte şi tot timpul să ni se scoată în faţă etica profesiei medicale”.
Astărăstoae le-a cerut guvernanţilor să nu mai dea lecţii de etică, „s-o înveţe ei întâi şi apoi vom vedea noi ce este în grădina noastră”. El a subliniat că în loc de vorbe şi promisiuni aşteaptă de la decidenţi o finanţare corespunzătoare a sistemului şi măsuri care să le asigure medicilor o protecţie reală, astfel încât instituţiile represive ale statului care au încă o mentalitate comunistă să nu mai poată aduce atingere demnităţii corpului profesional medical.
„Se comit abuzuri pentru că ei ştiu că nu vor răspunde. Nici un torţionar şi nici un securist nu a fost pedepsit în democraţia noastră originală. De aceea, mesajul pe care îl transmitem este <Ajunge>! A ajuns cuţitul la os, nu mai acceptăm să fim blamaţi, batjocoriţi, prost plătiţi şi, în acelaşi timp, ei să ne arunce şi în piaţa publică”, a răbufnit, la Suceava, Astărăstoae.
La finalul discursului său, preşedintele CMR le-a mai transmis medicilor că „trebuie să aveţi încredere în forţa dumneavoastră, gândiţi-vă că pe toată această campanie, pe tot ce s-a lansat în mass-media, în tot felul dezbateri, pacienţii au încredere în noi, merg alături de noi, după cum arată ultimul sondaj de opinie”.
(18 mai 2013, 09:58:15