Supravieţuirea după chimioterapie, determinată de genele fiecărui pacient

Oamenii de ştiinţă au descoperit opt gene ale căror "semnături" pot prezice durata perioadei de supravieţuire a pacienţilor după chimioterapie, înainte de reapariţia cancerului, informează dailymail.co.uk.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, pacienţii ale căror gene îi plasează în grupul persoanelor cu risc scăzut beneficiază de o perioadă mai lungă de supravieţuire, fără cancer, decât pacienţii din grupul cu risc mare.

Mai întâi, cercetătorii de la Academia Sinica şi de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au identificat genele implicate în invazia celulară, o proprietate a multor celule canceroase, folosind panelul de 60 de linii celulare canceroase umane NCI-60 deţinut de National Cancer Institute din Statele Unite.

Comparând tiparul de activare a fiecăreia dintre aceste gene, în diferite linii celulare, cu felul în care aceste linii au reacţionat la 99 de medicamente anticancer, oamenii de ştiinţă au reuşit să micşoreze lista de gene până au ajuns la acelea care ar putea să influenţeze rezultatul chimioterapiei.

Profesorul Ker-Chau Li, de la Academia Sinica şi UCLA, coordonatorul studiului, a declarat: "Studiul nostru a descoperit opt gene care sunt implicate în invazia celulară, iar activarea relativă a acestor gene este corelată cu rezultatul chimioterapiei, inclusiv cu receptorul pentru factorul de creştere EGF".

Potrivit aceluiaşi medic, cinci medicamente - paclitaxel, docetaxel, erlotinib, everolimus şi dasatinib - au efectele cele mai pronunţate.

Atunci când savanţii au comparat datele despre felul în care s-au manifestat cele opt gene asupra liniilor celulare canceroase, au descoperit că a existat o diferenţă evidentă între celulele care au reacţionat la chimioterapie şi cele care nu au reacţionat.

Astfel, pacienţii cu cancer pulmonar şi mamar din grupa cu cel mai mic risc au beneficiat de o perioadă de supravieţuire mai lungă, fără cancer, decât pacienţii din grupul cu risc mare de reapariţie a bolii.

Potrivit cercetătorilor, această descoperire ar putea să îi ajute pe medici în alegerea celor mai potrivite tratamente individualizate în terapia anticancer.