Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 4 sep 2012 - Anul XVII, nr. 206 (5111)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

România, pe locul I în Europa la decese prin cancer de col uterin

România este pe locul I în Europa la decese prin cancer de col uterin, însă, chiar dacă acesta ar putea fi prevenit prin vaccinare, puţine femei se imunizează, a declarat prof dr. Necdet Üskent, de la Anadolu Medical Center din Istanbul, unde sunt trataţi anual 1.500 de români.

"Din păcate, România are cea mai mare rată a deceselor prin cancer de col uterin din Europa. Este paradoxal: să avem soluţii pentru prevenirea maladiei şi să nu fie folosite. Cancerul de col uterin este unul dintre cele mai grele tipuri, dacă se răspândeşte. Autorităţile trebuie să promoveze mai mult vaccinarea", a mai spus medicul turc.

Potrivit medicului, tratamentul bolilor oncologice necesită o abordare multidisciplinară. "Tratamentul tipurilor de cancer ginecologic necesită o abordare multidisciplinară. La Anadolu, toate cazurile de cancer sunt examinate de un consiliu de evaluare a tumorilor, alcătuit din patologi, radiologi, specialişti în medicină nucleară, oncologi medicali, oncologi specializaţi în radioterapie şi chirurgi. Astfel, după finalizarea evaluării pre-operatorii, echipa multidisciplinară stabileşte planul de tratament cel mai adecvat pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de starea de sănătate, localizarea tumorii, precum şi tipul şi stadiul bolii. Rezultatele sunt cu adevărat uimitoare", a mai spus Üskent, profesor de hematologie, medicină internă şi oncologie medicală.

 

Tumora are o identitate genetică

Potrivit medicului, în urmă cu şapte-opt ani, tratamentul se dădea "pe boală". "S-a constatat apoi că fiecare boală are particularităţile ei şi diferă de la un pacient la altul. Am înţeles că tumora are o identitate genetică şi acest lucru a fost rezolvat. Să cunoşti identitatea tumorii înseamnă să ştii care este problema moleculară ce a dat naştere bolii. Dacă ştim acest lucru, folosim inhibitori pentru acea problemă moleculară, putem obţine rezultate mult mai bune în tratament. De fapt, ne ajută să dăm cât mai puţine toxine pentru pacient. Avantajul acestei tehnici este de 25-40 % faţă de vechile proceduri, dar acesta depinde de vârstă, stadiul bolii, comorbidităţi, tipul tumorii", a adăugat specialistul.

Üskent a mai arătat că pacientul a cărui boală are unele mutaţii răspunde mai bine la tratamentul cu inhibitori decât la chimioterapie. "77% dintre ei răspund mai bine la tratamentul cu inhibitori decât la chimioterapie Dar, dacă nu au aceste mutaţii, răspunsul la tratament scade la 7%. Inhibitorii se administrează pe acea anomalie celulară", a conchis profesorul Uskent.

Cancerul afectează din păcate, şi copiii, însă, dacă tratamentul este timpuriu şi eficient, se poate obţine o rată de supravieţuire de până la 80 la sută, spune un alt specialist din Turcia, prof. dr. Alp Ozkan, medic oncologie pediatrică la Anadolu Medical Center.

"La nivel mondial, la 70 de adulţi cu cancer, avem şi un caz de copil cu această boală. Cele mai frecvente forme sunt leucemiile (30%), apoi tumorile cerebrale (20%) şi limfomul (18%). În urmă cu 30 de ani, cancerul mamar era boala femeilor peste 45 de ani, însă acum apare şi la 30-35 de ani. Cel pancreatic era specific vârstei de 70 de ani, acum a ajuns la 40-45 de ani", a mai spus Ozkan.

Tumorile cerebrale, spun specialiştii, pot fi identificate la copiii sub un an, întrucât capul creşte foarte repede. Pe de altă parte, orice suferinţă oncologică la copil debutează ca o simplă boală, cu simptome ca febra, semnul unei banale răceli, dar şi al unei leucemii. La leucemie, apar şi sângerări nazale şi dureri osoase şi măresc nodulii.

 

Recomandări

"Cauzele cancerului la copil pot fi cele genetice. De aceea este foarte important ca femeia care doreşte un copil să aibă, cel puţin pentru trei luni înainte de sarcină, un stil de viaţă sănătos. Fumatul a fost interzis în tot mai multe locuri publice, dar ce face mama fumătoare? Ea fumează acasă sau pe stradă. Apoi, una dintre cauzele tumorilor cerebrale este dată de utilizarea electronicelor -telefoane mobile, sisteme de alarmă...Ar fi mai bine să fie folosit telefonul fix, dar acum şi copii de doi-trei ani vorbesc la mobil, au internet...O altă cauză a bolilor oncologice o constituie pesticidele. La adulţi, cel mai important factor este alimentaţia. Bolile adultului, însă, îşi au rădăcina în copilărie. Se consumă prea multe alimente de la fast-food, copiii nu mănâncă frecvent fructe şi legume, beau multe lichide colorate. Aceste metehne trebuie schimbate", a subliniat prof dr. Alp Ozkan.

Potrivit medicului, cancerul la copil este diferit de cel al adultului, iar şansa de vindecare este sporită până la 80 la sută la cei sub 15 ani, în timp ce, la adult, este de doar 30%.

Clinica Anadolu - la care românii sunt pe locul 3 în topul pacienţilor străini, după numărul acestora - a fost concepută în jurul ideii de "spital în spital". Centrul permite colaborarea, în acelaşi cadru, dintre toate disciplinele implicate în tratarea şi monitorizarea pacienţilor cu cancer. "Această colaborare este deosebit de importantă, deoarece atât pacientul, cât şi medicul primar pot avea acces cu uşurinţă la alte discipline medicale. Abordarea multidisciplinară este, de asemenea, recomandată pentru diagnosticarea şi tratamentul cancerelor ginecologice. Departamentul de Oncologie Ginecologică are capacitatea de a trata toate tipurile de tumori ginecologice. Una dintre abordările cele mai importante pentru tratamentul chirurgical al cancerelor ginecologice constă în efectuarea chirurgiei radicale folosind metode chirurgicale laparoscopice şi robotice, care permit o recuperare mai rapidă şi diminuarea durerii. În prezent, administrăm aceste metode majorităţii pacientelor, pe care le putem astfel externa şi trimite acasă în doar câteva zile", a spus dr. Fatih Güçer, profesor asociat de obstetrică şi ginecologie.

Numărul pacienţilor străini de la Anadolu a crescut de la 3.400 în 2010 la 4.500 anul trecut. Oficialii spitalului spun că asta se datorează şi unei strategii ce a presupus inclusiv crearea unui departament internaţional, care are 47 de angajaţi permanenţi, asigurându-se totodată traducere în 15 limbi.

În iulie 2011, centrul a fost reacreditat de către Societatea Europeană de Oncologie Medicală. Din 2002, Anadolu Medical Center este afiliat al Johns Hopkins Medicine din SUA, una dintre cele mai prestigioase instituţii medicale ale lumii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului România, pe locul I în Europa la decese prin cancer de col uterin.
 Vizualizări articol: 555 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
România, pe locul I în Europa la decese prin cancer de col uterin0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sanatate

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei