Durerile de burtă, fie că este vorba de gaze, constipaţie sau sindromul colonului iritabil, sunt probleme frecvente, mai ales în viaţa femeilor, dar experţii citaţi de health.com spun că aceste suferinţe au remedii simple şi rapide.
Plimbările - chiar dacă mişcarea fizică ar părea ultimul lucru la care o persoană care suferă de dureri de burtă se gândeşte. Cu toate acestea, o plimbare de 10-15 minute ar putea face minuni, spune gastroenterologul Robynne Chutkan, fondatorul Digestive Center for Women în Chevy Chase, Maryland. Potrivit acestuia, intestinul are de suferit din cauza sedentarismului, acest fapt provocând crampe şi constipaţie.
Presopunctură - stresul este o cauză comună a durerilor de stomac, iar presopunctura şi acupunctura pot ajuta pacienţii să scape de tensiune. Potrivit lui Chutkan, presopunctura şi acupunctura duc la eliberarea endorfinelor în corp şi astfel se creează o stare de bine. Pacientul poate aplica presiune, cu o uşoară mişcare circulară, pe abdomen, la o palmă deasupra buricului.
Nu vă ghiftuiţi - mâncatul în exces duce la dureri de burtă aşa că, atunci când apare un disconfort, trebuie să luaţi o pauză de la mesele copioase. "Dacă vă întindeţi un muşchi, luaţi o pauză de la mişcare. Aşa se întâmplă şi cu stomacul", spune Chutkan. Acesta i-a sfătuit pe pacienţi să facă o cură de supe şi sucuri, pentru o perioadă, şi să se obişnuiască apoi să mănânce porţii mai mici.
Probiotice: Probioticele sunt o rază de speranţă pentru cei care suferă de sindromul colonului iritabil. Majoritatea celor care au această afecţiune, ce se manifestă prin constipaţie, dureri abdominale sau diaree, sunt femei.
Beţi ceai: O cană cu ceai cald de mentă poate face minuni, căci ajută muşchii stomacului să se relaxeze. Un efect calmant au şi uleiurile de mentă, care au ajutat mai multe persoane care suferă de sindromul colonului iritabil.