Asistaţii de la căminul de bătrâni din Rădăuţi, unde recent a izbucnit un focar de tuberculoză ce numără cinci cazuri confirmate, vor fi investigaţi periodic de un medic. Controalele se efectuează lunar şi sunt obligatorii, a informat ieri directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu. În cadrul verificărilor, medicul va urmări greutatea, temperatura şi simptomatologia respiratorie a asistaţilor, astfel încât un eventual caz de TBC să poată fi depistat din timp.
În altă ordine de idei, adjunctul DSP a informat ieri că, în cazul celor patru asistaţi suspecţi de TBC, ultimele analize au ieşit corespunzătoare.
Dr. Cătălina Zorescu a precizat: „Examenul bacterioscopic a ieşit negativ, dar procedura presupune şi efectuarea de culturi microbiene, în medii speciale de cultivare, care durează până la două luni. Până atunci, pacienţii sunt ţinuţi sub supraveghere medicală”.
Focarul de TBC de la căminul de bătrâni din Rădăuţi număra cinci cazuri confirmate şi patru suspiciuni.