Câinii ar putea fi folosiţi pentru identificarea persoanelor care suferă de cancer pulmonar, potrivit unui studiu publicat în European Respiratory Journal. Oamenii de ştiinţă germani de la Spitalul Schillerhoehe susţin că aceste animale pot detecta tumorile cancerose, cu ajutorul simţului mirosului, cu o precizie de 71%.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu cunosc substanţa chimică pe care o identifică câinii care adulmecă, astfel încât ei nu pot dezvolta încă un program de screening.
Au fost testate trei grupuri de pacienţi, dintre care 110 voluntari erau sănătoşi, 60 de persoane sufereau de cancer pulmonar, iar 50 erau diagnosticaţi cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Subiecţii au trebuit expire într-un tub care a absorbit orice miros. Ulterior, tuburile au fost adulmecate de câini, care s-au aşezat în faţa celor pe care i-au detectat ca fiind suferinzi de cancer pulmonar, informează BBC.