O alimentaţie naturală, bogată în antioxidanţi asigură starea de bine la început de primăvară, când organismul are nevoie de resurse de energie pentru a face faţă schimbărilor de temperatură şi luminozitate, pentru că este slăbit şi demineralizat din cauza iernii, informează un comunicat.
O alimentaţie naturală, bogată în antioxidanţi este necesară organismului pentru a se pregăti pentru modificările cauzate de trecerea de la un anotimp la altul.
Potrivit unui studiu furnizat de Nescafe, antioxidanţii produşi de organism nu reuşesc să reducă total efectele radicalilor liberi, de aceea este nevoie de antioxidanţii din alimentaţie. În plus, pe măsură ce organismul înaintează în vârstă, nivelul antioxidanţilor produşi de organism scade, fiind necesar să se consume cât mai multe alimente cu efect antioxidant.
Fructele şi legumele care conţin vitaminele E şi C, seleniu şi carotenoizi, precum betacaroten, ar trebui incluse în alimentaţia zilnică. Vitamina C poate fi găsită în citrice, kiwi, fructe de pădure, iar vitamina E, în cereale, seminţe de floarea soarelui, migdale, ulei vegetal şi verdeţuri. Carotenul poate fi asigurat prin consumul de cartofi, morcovi, mango, spanac, broccoli.
De asemenea, printre alimentele bogate în antioxidanţi se numără cafeaua. Antioxidanţii din cafeaua solubilă contribuie la protejarea celulelor sănătoase împotriva deteriorării provocate de oxidanţi, fiind benefici pentru starea generală a organismului în orice perioadă a anului.
"Trecerea de la un anotimp la altul, mai exact la o temperatură diferită, determină slăbirea organismului. Pentru a preveni starea de oboseală, lipsa de vitalitate şi de energie, care se pot instala odată cu venirea primăverii, este recomandat să avem o alimentaţie echilibrată. Consumul zilnic a minim cinci porţii de fructe şi legume proaspete contribuie la nivelul necesar de antioxidanţi. De asemenea, cafeaua solubilă 100% naturală este o sursă de antioxidanţi, dacă se păstrează un consum moderat de 2 - 3 căni de cafea pe zi", declară nutriţionistul Elena Casapu.
Mai multe studii citate de Nescafe au demonstrat că antioxidanţii naturali sunt esenţiali pentru a menţine o stare bună de sănătate, însă este important ca aceştia să fie obţinuţi din alimente. Astfel, alimentele cu un conţinut mare de antioxidanţi trebuie să constituie baza elementelor nutritive pe care le luăm din surse exterioare.