Alăptarea naturală stimulează sistemul imunitar al bebeluşilor, prevenind apariţia infecţiilor respiratorii şi a celor gastrointestinale, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii olandezi, informează ivillage.com.
Bebeluşii alăptaţi exclusiv pe cale naturală pentru cel puţin patru luni şi, apoi, parţial până la vârsta de şase luni, prezintă riscuri considerabil reduse de infecţii respiratorii şi gastrointestinale, comparativ cu bebeluşii care nu au fost alăptaţi pe cale naturală.
Studiul a fost coordonat de medicul Henriette Moll, profesor de ştiinţe pediatrice la Erasmus Medical Center din Rotterdam, care a precizat faptul că rezultatele acestui studiu sunt în concordanţă cu recomandările actuale formulate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care le sugerează mamelor să îşi alăpteze bebeluşii exclusiv pe cale naturală până la vârsta de şase luni.
Infecţiile respiratorii şi gastrointestinale reprezintă cea mai des întâlnită cauză de îmbolnăvire la copii, maladiile respiratorii afectând 32,1% din bebeluşii sub un an, iar infecţiile gastrointestinale apărând în cazul a 26,3% din totalul acestora.
Infecţiile respiratorii superioare includ răcelile, infecţii ale urechii şi infecţii ale gâtului, iar infecţiile respiratorii inferioare constau în pneumonie, bronşită şi bronsiolită.
Factorii care cauzează creşterea riscului de apariţie a infecţiilor respiratorii şi gastrointestinale la bebeluşi sunt greutatea la naştere, vârsta gestională, rasa, statutul socio-economic al părinţilor, numărul de fraţi şi surori, îngrijirea zilnică şi fumatul.
Unul dintre factorii care au un caracter protector este alăptarea naturală.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 4.200 de tinere mame, ai căror bebeluşi aveau vârstele cuprinse între şase şi 12 luni.
Dintre aceştia, 29% erau bebeluşi alăptaţi pe cale naturală pentru mai puţin de patru luni, iar 25% au fost alăptaţi timp de cel puţin şase luni. Pentru bebeluşii alăptaţi la sân cel puţin şase luni, riscul de infecţii respiratorii inferioare a fost cu 50% mai mic, riscul de infecţii superioare a fost redus cu 35%, iar riscul de infecţii gastrointestinale a scăzut cu 59%.
Rezultatele acestui studiu au fost publicate în numărul pe luna iulie al revistei medicale Pediatrics.