Cercetătorii au descoperit că persoanele care suferă de autism genetic evită să fie îmbrăţişate până şi de cei dragi pentru că regiunea din creier care răspunde la atingere s-a dezvoltat mai târziu, informează Daily Mail.
Concluzia a rezultat după studierea mai multor cazuri de persoane suferind de sindromul Fragile X, o formă genetică de autism. Mulţi dintre cei care suferă de această afecţiune nu suportă să fie atinşi sau îmbrăţişaţi nici măcar de către părinţi.
Cercetătorii au descoperit că sindromul Fragile X are ca o consecinţă cerebrală dezvoltarea întârziată a zonei senzitive a cortexului, regiunea care răspunde la atingere.
Sindromul este cauzat de o mutaţie a unei gene a cromozomului X, care afectează construcţia sinapselor, puncte de conexiune vitale între celulele nervoase. Pentru că băieţii au un singur cromozom X, ei sunt mult mai puternic afectaţi de acest sindrom decât fetele.
Pentru că fetele au doi cromozomi X, dacă unul este defect, impactul nu se resimte la fel de puternic. De aceea, băieţii sunt mai expuşi decât fetele să dezvolte autism.
Oamenii de ştiinţă americani au făcut cercetarea pe cobai care aveau o versiune a sindromului Fragile X. Rezultatele experimentului au indicat că mutaţia genetică în cazul animalelor suferind de această afecţiune împiedica producţia unei proteine care coordona alte proteine necesare formării sinapselor.
Persoanele care suferă de acest sindrom suferă de "defensivă tactilă", anxietate şi simt nevoia de retragere socială.