Corpul uman poate funcţiona optim, dacă se ţine cont de ceasul lui intern, în funcţie de care apar modificări biochimice, în anumite perioade. Acestea amplifică buna dispoziţie, atenţia, puterea de muncă, stările afective, somnul, activităţile intelectuale relaxarea.
Având în vedere toate acestea, putem fi aproape în permanenţă într-o formă maximă. Între orele 6 - 8 este bine să ne trezim din somn. Începând cu ora 6, corpul nostru secretă un hormon numit cortizon, care este responsabil de momentul trezirii din somn, a cărui secreţie este maximă între orele 7 - 8, această perioadă fiind ideală pentru a ne trezi din somn cu uşurinţă, fiind plini de energie.
A ne culca atunci din nou nu este bine, pentru că, spre ora 9, organismul nostru secretă endorfine (analgezice naturale) care produc un somn greu, din care ne va fi dificil să ne trezim fără o posibilă migrenă sau fără o stare de epuizare.
Între orele 9 - 10 este momentul cel mai bun pentru a dezvolta activităţi care ne fac plăcere, pentru că atunci nivelul serotoninei (transmiţător cerebral al plăcerii) este maxim.
Între orele 10 - 12, starea noastră de vigilenţă atinge un maximum şi memoria de scurtă durată este foarte activă. Este momentul ideal pentru raţionamente, sinteze, planuri, discuţii de afaceri. În această perioadă, vom lucra mai mult şi mai eficient, cu un consum mult mai mic de energie. Scăderea bruscă a nivelului energetic, ce apare în general după masa de prânz nu se datorează doar stomacului încărcat, ci şi scăderii concentraţiei de adrenalină, hormon care accelerează ritmul cardiac. O pauză de 20 de minute, la amiază, este suficientă pentru refacerea energiei.
Între orele 15 - 16 nu există o secreţie hormonală concretă, acum, capacităţile noastre intelectuale funcţionând la cel mai scăzut nivel, în contrast cu nivelul optim. Pentru a compensa, este necesar ca de fiecare dată când vă întoarceţi de la serviciu să mergeţi pe jos o bucată de drum, pentru că astfel, se va activa circulaţia sangvină.
Începând cu ora 18, activitatea intelectuală şi starea de atenţie cunosc un nou apogeu. Este o perioadă favorabilă pentru a ne detensiona corpul şi mintea prin exerciţii de dezvoltare personală, eliminând astfel gândurile obsesive acumulate de-a lungul zilei, realizând o stare de detaşare de tot ceea ce ne-ar putea perturba liniştea interioară.
De obicei, între orele 20 - 21 se serveşte cina, dar trebuie să ţinem cont că în această perioadă enzimele hepatice sunt mai puţin active. Masa de seară este indicat să conţină alimente uşoare, pentru a ajuta organismul.
Melatonina, sau "hormonul somnului", invadează organismul începând cu ora 18. Totuşi, nevoia de repaus este resimţită abia pe la ora 20, şi apoi periodic, din 2 în 2 ore: la ora 22, la miezul nopţii, la ora 2 noaptea etc.
Este cel mai indicat să ne odihnim între orele 22 - 1, pentru că atunci hormonul de creştere este secretat în cantitate mare. Acest hormon ne permite, să ne refacem forţele şi să ne trezim odihniţi şi cu un tonus psihic excelent. Este recomandat să ne încărcăm subconştientul înainte de somn, cu gânduri pozitive, deoarece se ştie că mai ales atunci el este foarte permeabil la orice sugestie.
Mai departe, subconştientul nostru va lucra conştiincios asupra acestor reprezentări benefice, inducând un somn profund şi relaxant.
Mihai MOISOIU
terapeut
WWW.NEARYOU.EU
telefon: 0753937223
(12 feb 2010, 15:16:52