Ceaiul din mentă braziliană are aceleaşi calităţi de îndepărtare a durerii ca şi analgezicele moderne prezente pe piaţa actuală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat recent în revista Acta Horticulturae, informează bbc.co.uk.
Planta Hyptis Crenata este folosită de vracii brazilieni de câteva mii de ani pentru a alunga durerile de cap şi de stomac, febra şi gripa.
Cercetătorii de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie au efectuat un studiu pe şoareci, iar rezultatele acestuia au confirmat faptul că străvechii vraci brazilieni nu se înşelau.
Pentru a reproduce în cele mai mici detalii tratamentul tradiţional, echipa de cercetători din Newcastle s-a deplasat în Brazilia pentru a vedea felul în care sunt preparate medicamentele tradiţionale şi în ce proporţii sunt prescrise.
Cea mai obişnuită metodă de preparare este decoctul. Acesta se obţine prin fierberea frunzelor uscate ale plantei în apă, timp de 30 de minute, după care lichidul este lăsat să se răcească înainte de a fi băut ca ceai.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că atunci când menta braziliană a fost administrată în doze similare cu cele prescrise de vindecătorii tradiţionali, acest tip de ceai a fost la fel de eficient în ceea ce priveşte îndepărtarea durerii ca şi medicamentul indometacin din clasa aspirinei.
Cercetătorii intenţionează să lanseze o serie de teste clinice în viitorul apropiat, pentru a afla cât este de eficient acest soi de mentă în îndepărtarea durerilor în cazul pacienţilor umani.