Injecţiile cu celule suşă "magnetice" vor putea fi folosite în viitor pentru tratarea infarctului şi a altor maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu publicat în revista medicală americană Cardiovascular Interventions, relatează bbc.co.uk.
În testele clinice efectuate pe animale, această metodă de tratament revoluţionară a ghidat celulele suşă către locul unde s-a produs accidentul cardiovascular, în care organismul avea cel mai mult nevoie de ajutorul lor.
Deşi testele pe oameni încă nu au fost efectuate, o metodă "magnetică" similară a fost deja folosită în terapiile anticanceroase.
Ideea din spatele acestei terapii-ţintă constă în trimiterea a cât mai multor celule suşă reparatorii către zona în care s-a produs accidentul cardiovascular. Pentru a realiza acest lucru, cercetătorii britanici au inclus în celulele suşă mici particule magnetice.
Când aceste celule au fost injectate în fluxul sangvin, cercetătorii au putut să controleze direcţia lor de deplasare prin organism cu ajutorul unui magnet.
În timpul testelor efectuate pe şoareci, oamenii de ştiinţă au reuşit să dirijeze spre locul producerii accidentului cardiovascular o cantitate de cinci ori mai mare de celule suşă magnetizate.
Aceleaşi nanoparticule magnetice sunt deja aprobate în Statele Unite, unde sunt folosite în mod frecvent în timpul rezonanţei magnetice MRI, deoarece rezultatele acestor teste sunt mai uşor de descifrat.
Mark Lythgoe de la University College London, coordonatorul acestui studiu, consideră că testele clinice pe pacienţi umani vor putea să înceapă peste câţiva ani.