Mutaţiile genetice răspunzătoare de declanşarea celei mai frecvente forme de leucemie în rândul copiilor au fost identificate de cercetătorii britanici de la Institute of Cancer Research, al căror studiu a fost publicat în revista Nature Genetics, informează bbc.co.uk.
Fiecare dintre cele trei mutaţii genetice studiate creşte riscul de declanşare a leucemiei cu până la 60%. Cercetătorii consideră că şi alţi factori, precum infecţiile dezvoltate în copilărie, ar putea juca un rol în declanşarea acestei maladii.
Experţii de la Leukaemia Research consideră că informaţiile oferite de acest studiu ar putea contribui la conceperea unor servicii medicale mai bune.
Leucemia este cea mai frecventă formă de cancer în rândul copiilor, cu aproximativ 500 de cazuri noi diagnosticate în fiecare an în Marea Britanie. Dintre acestea, leucemia limfoblastică acută (ALL) reprezintă 85% din totalul cazurilor.
Oamenii de ştiinţă consideră că, în cazul copiilor, boala nu este o consecinţă a unui singur factor, ci mai degrabă a unei combinaţii de elemente, în care moştenirea genetică joacă un rol important.
Studiile precedente au sugerat faptul că atât modificările celulelor sangvine care au loc în timpul sarcinii, cât şi alte mutaţii genetice, identificate după o serie de infecţii apărute în copilărie, ar putea sta la baza declanşării leucemiei.
Pentru acest studiu recent, cercetătorii au folosit o tehnologie care permite scanarea ADN-ului pacienţilor şi identificarea mutaţiilor care nu apar în secvenţele genetice ale copiilor sănătoşi.