Un renumit psiholog ţine să sublinieze importanţa activităţii de joacă în rândul copiilor. Acesta afirmă că în ziua de azi micuţii nu se joacă suficient de mult, fapt ce le-ar putea afecta dezvoltarea mentală mai târziu.
Doctorul Kathy Hirsh-Pasek, de la Universitatea Temple din Philadelphia, a tras un semnal de alarmă, spunând că problemele adulţilor de mâine vor fi generate de faptul că micuţii de azi nu se joacă atât cât ar trebui. „Este o problemă culturală şi socială la fel de gravă ca şi încălzirea globală”, a declarat doctorul Hirsh-Pasek.
„Peste 30 de ani vom constata cu stupoare că nu le-am dat copiilor şansa de a explora mai mult, că nu am „creat” oameni care nu ştiu să gândească flexibil, şi asta pentru că în copilărie le-am răpit din timpul de joacă, impunând perioade de timp dedicate unei educaţii sau instrucţii stricte”, a mai spus psihologul.
Acesta a adăugat că există două tipuri de joacă valoroase pentru micuţi. Primul este jocul liber, care le permite copiilor să-şi folosească imaginaţia pentru a defini anumite reguli. Cel de-al doilea tip este joaca educativă, care reprezintă un mediu foarte bogat de explorare. Acest tip de joc îi învaţă pe micuţi să privească lumea ca pe o joacă, iar pentru adulţi reprezintă o ocazie de a-şi expune copiii la diverse forme de artă, la studii sociale şi chiar la „experimente” psihologice.