O genă a cărei absenţă determină pierderea parţială sau totală a părului a fost identificată de cercetătorii niponi, descoperirea deschizând calea pentru noi tratamente împotriva alopeciei, informează Reuters.
Într-un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii niponi au descris modul în care au reuşit să obţină şoareci modificaţi genetic, care nu aveau gena Sox21 în structura lor genetică.
"Şoarecii au început să îşi schimbe blana chiar din cea de-a 11-a zi de viaţă, începând de la cap şi progresând spre coadă. Când au ajuns la vârsta de 20-25 de zile, aceşti şoareci nu mai aveau nici un fir de păr pe corp, nici măcar mustăţi. Noile fire de păr au început să le crească după câteva zile, dar şi acestea au căzut, după un nou ciclu", au explicat cercetătorii japonezi.
Această alopecie ciclică a continuat timp de peste doi ani, iar cercetătorii au remarcat că şoarecii modificaţi genetic prezentau glande sebacee mai mari în jurul rădăcinilor firelor de păr, iar pielea lor devenea mai groasă în perioada în care îşi pierdeau blana.
Oamenii de ştiinţă japonezi au examinat, în cadrul studiului lor, şi mostre de piele umană. "Putem să confirmăm faptul că gena Sox21 prezintă o legătură strânsă cu durata de viaţă a firelor de păr, în cazul omului. Aceste rezultate indică faptul că absenţa genei Sox21 ar putea fi vinovată de pierderea părului", au concluzionat autorii studiului.