Această descoperire, publicată în Annals of Internal Medicine, susţine cauza consilierii prin telefon, care poate să ofere o modalitate convenabilă de ajutor specializat persoanelor care doresc să slăbească.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 376 de persoane obeze adulte, care au beneficiat, în mod aleator, de diverse metode de consiliere, în plus faţă de medicamentul pentru slăbit Sibutramine, cunoscut şi sub numele de Meridia.
Cercetătorii companiei Pfizer Inc. au descoperit că pacienţii care au primit în mod frecvent telefoane din partea unui dietetician - până la 18 apeluri în şase luni - s-au comportat exact la fel, din punct de vedere alimentar, cu cei care au participat des la şedinţe de consiliere faţă în faţă.
În plus, voluntarii din ambele grupuri au slăbit mai mult decât cei care au avut mai puţine contacte faţă în faţă cu un dietetician.
În medie, femeile şi bărbaţii care au participat la întâlnirile directe de consiliere au pierdut 9% din greutatea lor iniţială, pe parcursul a şase luni. Acest procent a fost de circa 8% în cazul grupului care a primit în mod frecvent consiliere telefonică.
Voluntarii din cel de-al treilea grup, care a participat la cel mult şapte întâlniri de consiliere faţă în faţă, au slăbit, în medie cu doar 6% din greutatea iniţială. Un al patrulea grup, care a primit e-mail-uri în mod frecvent, a înregistrat rezultate asemănătoare.
Al cincilea grup, denumit "grupul celor care se ajută singuri", a fost format din pacienţii care au primit doar un manual de lifestyle şi acces la un website care se adresează persoanelor care vor să slăbească. Voluntarii din acest grup au slăbit cu doar 5% din greutatea lor iniţială.
Prin reducerea numărului vizitelor directe la cabinetul unui medic, contactele telefonice vor putea reduce costurile, atât pentru pacienţi cât şi pentru agenţii de consiliere, iar prin eliminarea "poverii" acestor vizite regulate, adeziunea pacienţilor la aceste programe de slăbire ar putea deveni tot mai mare.