Ceaiul făcut din florile arbustului de hibiscus ajută la diminuarea hipertensiunii, potrivit unui studiu prezentat, recent, la conferinţa anuală American Heart Association, informează telegraph.co.uk.
Ceaiul preparat din florile plantei Hibiscus Sabdariffa conţin anumite substanţe care ajută antioxidanţii să anihileze radicalii liberi ce au efecte dăunătoare asupra celulelor şi ADN-ului din organism.
Specialiştii au declarat că trei ceşti de ceai de hibiscus pe zi contribuie la reducerea hipertensiunii persoanelor care se confruntă cu riscuri sporite de atacuri de cord, atacuri cerebrale şi maladii renale.
Cercetări precedente au relevat şi alte efecte benefice ale antioxidanţilor, printre care protejarea organismului împotriva maladiilor cardiace şi a cancerului.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 65 de persoane cu vârsta cuprinsă între 30 şi 70 de ani, a căror presiune arterială îi plasa în categoria "pacienţilor cu riscuri mari". Voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri. Primul grup a băut ceai de hibiscus de trei ori pe zi, iar al doilea grup a primit un placebo.
După şase săptămâni, grupul pacienţilor care au băut ceai de hibiscus a prezentat o scădere medie de 7,2% a nivelului tensiunii arteriale, acest procent ajungând chiar la 13,2% în unele cazuri. Grupul pacienţilor care au promit placebo a înregistrat o scădere de doar 1,3%.
Diversele asociaţii medicale din lume au salutat această descoperire, dar au declarat că dovezile nu sunt deocamdată concludente. Presiunea arterială ridicată, sau hipertensiunea, este cauzată şi de o serie de factori înconjurători sau genetici, independenţi de dietă.
Hipertensiunea afectează peste 16 milioane de persoane în Marea Britanie, aproximativ o treime din populaţie. Ea creşte riscul de apariţie a maladiilor cardiace de trei ori şi cauzează 60% din totalul atacurilor cerebrale.
Florile de hibiscus sunt folosite pentru a da aromă unor băuturi răcoritoare din anumite zone din Africa, Asia şi Caraibe şi sunt deja folosite în tratarea hipertensiunii în Taiwan.