Cercetătorii elveţieni au construit un microscop de forţă atomică ce poate să detecteze artroza mult mai devreme decât metodele clasice de diagnosticare, potrivit unui studiu publicat în revista britanică Nature Technology, informează AFP.
Artroza, o maladie frecvent întâlnită în rândul persoanelor în vârstă, apare iniţial la nivel molecular, iar apoi se extinde la nivelul cartilajelor care înconjoară articulaţiile, erodându-le puţin câte puţin şi reducând cantitatea de lichid care le lubrifiază. În prezent, nu există nici un tratament cunoscut împotriva acestei maladii.
Microscopul de forţă atomică (un microscop cu o rezoluţie demonstrată sub-nanometrică) ce a fost construit de echipa condusă de profesorul Martin Stolz, de la Universitatea din Basel, este capabil să înregistreze diferenţele de rigiditate ale ţesuturilor, cu ajutorul unui ac microscopic care pătrunde foarte puţin la suprafaţa articulaţiei.
În urma experimentelor efectuate pe şoareci suferind de artroză, cercetătorii au remarcat că acest microscop poate să detecteze o rigiditate a cartilajelor care s-a instalat cu minim o lună înainte, spre deosebire de microscoapele tradiţionale, care nu detectează simptome mai devreme de şase luni de la declanşarea bolii.
Aceste rezultate ar putea conduce la punerea la punct a unei metode mai puţin invazive de detectare a artrozei, care să permită descoperirea unor noi metode de tratament eficace în stadiul incipient al maladiei.