Oamenii de ştiinţă britanici au ajuns la concluzia că insomnia este strâns legată de delirurile paranoice, după ce au chestionat mai multe persoane cu antecedente psihice în familie şi au comparat rezultatele cu răspunsurile date de voluntarii sănătoşi.
Experţii au descoperit că 70% din persoanele în ale căror familii au existat numeroase cazuri de simptome paranoice au şi mari dificultăţi în a adormi.
Mai mult de jumătate din pacienţii cu probleme psihiatrice, care se simţeau persecutaţi, suferă de forme severe sau moderate de insomnie.
Shakespeare a făcut legătura între insomnie şi paranoia în piesa "Macbeth", în care personajul principal nu mai poate să doarmă după ce îl asasinează pe Duncan, regele Scoţiei.
Lipsa somnului a fost deja asociată cu maladiile cardiace, iar persoanele care lucrează în schimburi prezintă riscuri sporite de dezvoltare a unor diverse forme de cancer.
Insomnia cauzează stres, anxietate şi depresie, care sunt asociate cu paranoia. Rezultatele indică faptul că un somn bun este vital atât pentru sănătatea mintală cât şi pentru sănătatea fizică, au declarat autorii studiului.