Acest studiu efectuat recent de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga a demonstrat faptul că ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte, scade pofta de dulciuri şi alimente bogate în grăsimi.
Un număr de 16 tineri bărbaţi, cu o bună stare de sănătate şi cu o greutate corporală medie, cărora le plăceau ambele sortimente de ciocolată (neagră şi cu lapte), au participat la acest experiment încrucişat, care a avut ca scop descoperirea modului în care cele două tipuri de dulciuri influenţează apetitul.
Voluntarii au participat la două teste separate. În timpul primului dintre acestea, ei au mâncat 100 de grame de ciocolată neagră, iar în timpul celui de-al doilea, ciocolată cu lapte. Cu 12 ore înainte de experiment, ei nu au mâncat nimic altceva. Ambele varietăţi de ciocolată au avut acelaşi număr de calorii.
În cele cinci ore care au urmat, specialiştii au monitorizat apetitul voluntarilor, luând în considerare senzaţia de foame, de saţietate, de poftă de mâncare şi dorinţa de a consuma altă bucată de ciocolată.
La două ore şi jumătate după ce au mâncat cele 100 de grame de ciocolată, participanţilor la acest experiment le-a fost oferită oferit pizza şi li s-a spus să mănânce până când apare senzaţia de saţietate.
Cantitatea de pizza necesară pentru satisfacerea senzaţiei de foame a bărbaţilor care au consumat anterior ciocolată neagră a înregistrat cu 15% mai puţine calorii decât cantitatea consumată de cei care au mâncat ciocolată cu lapte. Acest procent a fost considerat de cercetătorii danezi dreptul unul "semnificativ".
Totodată, ciocolata neagră i-a făcut pe voluntarii din grupul care a consumat acest sortiment să mănânce mai puţine dulciuri şi alimente sărate sau bogate în grăsimi.