Informarea corectă a pacientului prin descrierea tuturor posibilităţilor terapeutice şi a evoluţiei pe termen lung, sunt elemente care permit decizii raţionale, asumate, la timpul potrivit.
Şi in acest context revin cu aceeaşi pledoarie pentru efectuarea puncţiei cu ac fin care înlesneşte analiza citologică a nodului şi care trebuie efectuată la toţi nodulii tiroidieni mai mari de 1 cm.
Aceasta este modalitatea cea mai simplă de a afla mai multe informaţii despre natura nodulului. Nu are caracter de urgenţă, poate fi temporizată câteva luni, timp în care, la presiunea pacientului şi în funcţie de vârsta acestuia se poate institui şi o cură scurtă de tratament cu hormoni tiroidieni. De ce spun la presiunea pacientului? Pentru că de multe ori acesta nu poate fi convins decât cu dovezi palpabile că nu există tratamente eficiente pentru noduli. Mare atenţie la pacientele aflate la menopauză, cu boli cardiovasculare la care, chiar şi curele scurte de tratament pot precipita decompensări cardiace!
Când recomandăm efectuarea intervenţiei chirurgicale?
- La toţi nodulii cu puncţie suspectă
- La toţi nodulii mai mari de 2 cm, descoperiţi la persoane de sex masculin, la tineri sub 18 ani, indiferent de aspectul puncţiei
- În cazurile în care sunt prezenţi ganglioni latero-cervicali
- Când diametrul nodulului are tendinţă evidentă de creştere
- Daca pacientul asociază scaune moi, diareice, episoade de roşeaţă facială, se va doza un hormon numit calcitonina. Valorile mari ale acesteia, transformă cazul într-o urgenţă chirurgicală
- În situaţiile în care apar tulburări de compresiune prin volumul mare al nodulului
Diagnosticul de precizie îl stabileşte examenul anatomo-patologic. Din acest motiv, nu se iniţiază nici un tratament după operaţie până nu ne asigurăm de caracterul histologic al nodulului excizat.
Dacă examenul anatomopatologic indică o formă de cancer tiroidian, se continuă ablaţia resturilor tiroidiene cu iod radioactiv, în 2-3 şedinţe, în funcţie de cantitatea de ţesut tiroidian restant. Această administrare de iod radioactiv se va face în condiţii de hipotiroidie marcată, pentru a creşte eficienţa sa (din acest motiv nu se recomandă tratament după operaţie până nu vedem rezultatul histologic).
Deoarece şi metastazele tiroidiene captează iod, se constată adesea dispariţia determinărilor secundare pulmonare şi chiar osoase după tratamentul cu iod radioactiv.
Pe termen lung, se vor recomanda doze suprafiziologice de hormoni tiroidieni pentru a menţine un TSH supresat (< 0,1 uui/ml). Evaluările vor fi periodice la intervale de minim 6-12 luni.
În concluzie, cancerul tiroidian este o afecţiune ce poate fi învinsă cu perseverenţă, disciplină şi determinare!
Claudia Miron
Medic specialist endocrinolog
Telefoane : 0742.007.975 / 0729.290.930