Consumul moderat de vin roşu poate reduce riscul apariţiei cancerului pulmonar, în special în cazul fumătorilor şi al persoanelor care au avut acest viciu, conform unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Cancer Epidemiology, Biomarkers and Prevention şi preluat de Reuters.
Persoanele fumătoare care consumă un pahar de vin roşu zilnic sunt cu 60% mai puţin expuse riscului de a dezvolta cancer pulmonar, indică acest studiu, realizat de o echipă de cercetători coordonată de profesorul Chun Chao, de la Kaiser Permanente Southern California din Pasadena.
Vinul alb nu are, însă, acelaşi efect, fapt care sugerează că protecţia este oferită mai degrabă de anumite ingrediente specifice vinului roşu, precum rezveratrolul şi flavonoizii, şi nu de stilul de viaţă sănătos asociat consumului regulat de vin, au declarat cercetătorii.
La studiu au participat 84.170 de bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 45 şi 69 de ani. Pe perioada studiului, efectuat între anii 2000 şi 2006, 210 dintre aceste persoane au fost diagnosticate cu cancer pulmonar.
După ce au luat în calcul influenţa vârstei, a nivelului de educaţie, a veniturilor, a expunerii la fumatul pasiv, a greutăţii corporale şi a altor factori relevanţi, cercetătorii americani au descoperit că riscul apariţiei cancerului pulmonar a scăzut simţitor în urma consumului regulat de vin roşu, cu un procent de 2% pentru fiecare pahar din această băutură consumat în plus într-o lună. Nici un alt tip de băutură alcoolică, inclusiv vinul alb, nu a putut fi asociat cu scăderea riscului de apariţie a cancerului pulmonar.
Pentru fumătorii inveteraţi, scăderea este şi mai spectaculoasă, cu un procent de 4% pentru fiecare pahar de vin suplimentar băut într-o lună.
Studiul a relevat şi faptul că persoanele care consumă vin au un stil de viaţă mai sănătos, un nivel de educaţie mai înalt şi venituri mai mari decât oamenii care nu consumă vin.