Astfel, în cadrul studiului, bărbaţii suferind de afecţiuni de prostată au luat zilnic medicamente împotriva impotenţei produse de Eli Lilly şi Co's Cialis, manifestând mai puţine simptome ale bolii.
Din această perspectivă, cercetătorii au stabilit că vânzarea medicamentelor împotriva impotenţei ca remediu pentru problemele de prostată ar putea avea succes foarte mare în rândul bărbaţilor, în condiţiile în care peste 50% dintre cei care au trecut de vârsta de 50 de ani suferă de afecţiuni de prostată.
Cercetătorii de la University of Texas Southwestern Medical Center din Dallas, Northwestern University din Chicago şi cei de la Lilly Research Laboratories au efectuat studiul cu ajutorul a circa 1.000 de bărbaţi suferind de hiperplazie prostatică begnină (BPH).
Subiecţii au primit fie doze variate de medicaţie, fie tratamente placebo. Ulterior, persoanele cărora le-au fost administrate medicamente împotriva impotenţei au înregistrat o regresie a afecţiunilor de prostată, potrivit declaraţiilor lui Claus Roehrborn, coordonator al studiului.
"Deşi sunt eficace, fiecare dintre aceste medicamente poate produce reacţii adverse nedorite, inclusiv ameţeală, hipotensiune şi disfuncţii sexuale", au precizat cercetătorii.