Un studiu realizat de cercetătorii americani şi dat publicităţii în revista Circulation, publicată de American Heart Association, a scos la iveală că lipsa somnului poate provoca hipertensiune în cazul persoanelor tinere, informează site-ul Stuff.co.nz.
Lipsa somnului nu reprezintă doar un motiv de îngrijorare pentru părinţi, ci şi o serioasă ameninţare pentru sănătatea tinerilor, cărora le poate provoca hipertensiune.
Astfel, cercetătorii americani de la Case Western Reserve University din Cleveland (Ohio) au stabilit că adolescenţii americani care dorm mai puţin de şase ore şi jumătate pe noapte se confruntă cu riscuri de două ori mai mari de a suferi de hipertensiune decât cei care au obiceiuri de odihnă stabile, în timp ce, în cazul persoanelor suferinde de insomnii, riscul de apariţie a hipertensiunii se triplează.
Oamenii de ştiinţă au precizat că acest tipar se menţine chiar şi atunci când lipsa de somn este analizată în funcţie de sexul, greutatea sau statutul socio-economic al subiecţilor.
Incidenţă mare a lipsei de somn în rândul adolescenţilor
"Studiul nostru subliniază incidenţa mare a lipsei de somn în rândul adolescenţilor şi riscul ca aceasta să conducă la apariţia hipertensiunii sau a altor probleme de sănătate", a declarat Susan Redline, medic pediatru care a coordonat studiul.
Hipertensiunea poate afecta arterele şi rinichii, poate cauza atacuri de cord, boli renale şi alte tipuri de afecţiuni.
Echipa lui Read a realizat studiul cu ajutorul unui eşantion de 238 de adolescenţi cu vârste de 13-16 ani care sufereau de hipertensiune arterială sau pre-hipertensiune.
În cadrul studiului, voluntarilor li s-a cerut să ţină jurnale în care să noteze cum au dormit, cercetătorii analizându-le şi mişcările din timpul somnului pentru a vedea dacă sunt cu adevărat adormiţi. În medie, adolescenţii dorm circa 7,7 ore pe noapte, în condiţiile în care, la vârsta lor, au nevoie de nouă ore de odihnă pe parcursul nopţii. În cadrul studiului s-a constatat că 16% dintre tineri dormeau prea puţin, având probleme în a adormi sau trezindu-se prea devreme, în timp ce 11% dormeau mai puţin de şase ore şi jumătate pe noapte.
Invazia tehnologică, principala vinovată
"O parte a problemei este reprezentată de invazia tehnologică a dormitoarelor adolescenţilor, care sunt dotate cu computere, telefoane mobile şi muzică. Există adolescenţi care trimit mesaje sau ascultă muzică pe parcursul întregii nopţi, apoi merg la şcoală dimineaţa devreme. Adolescenţii au nevoie de nouă ore de somn. Părinţii ar trebui să le optimizeze calitatea somnului prin impunerea unui program de odihnă regulat şi a unor ore de trezire, precum şi prin menţinerea dormitorului drept o cameră liniştită, întunecoasă şi care să îndemne la somn", a spus Redline.
Pe de altă parte, National Heart, Lung and Blood Institute a precizat că şi temperaturile foarte ridicate şi cofeina din diverse băuturi împiedică oamenii să doarmă.
(22 aug 2008, 13:30:28