Persoanele nefumătoare căsătorite cu fumători prezintă un mare risc de accident cardiovascular, potrivit unui studiu american, publicat, marţi, în American Journal of Preventive Medicine şi preluat de Reuters.
Persoanele nefumătoare care au parteneri fumători prezintă cu 42% mai multe riscuri de a suferi un accident cardiovascular, în comparaţie cu cele căsătorite cu persoane care nu au fumat niciodată, potrivit specialiştilor.
Riscurile cresc la 72% pentru foştii fumători care au o relaţie cu o persoană fumătoare, spun autorii acestui studiu, cercetătorii de la la Harvard School of Public Health din Boston şi Universitatea Columbia din New York.
Foştii fumători care au fost căsătoriţi cu persoane care fumau prezintă un procentaj de risc similar cu cel al fumătorilor.
"Renunţarea la fumat este benefică pentru sănătatea ta şi a celor din jurul tău", a declarat Maria Glymour, coordonator al acestui studiu.
Studiul, care a durat nouă ani, a fost realizat pe 16.225 de persoane în vârstă de minim 50 de ani, care nu au suferit niciodată vreun atac cardiovascular.
Cercetările anterioare au scos la iveală influenţa fumatului asupra riscului de producere a accidentelor cardiovasculare, însă Glymour este de părere că specialiştii au studiat mai mult cazul fumătorilor decât cel al nefumătorilor.
Specialiştii spun că fumatul pasiv creşte riscul de apariţie a cancerului pulmonar, nazal, a infecţiilor căilor respiratorii şi a bolilor de inimă.
Potrivit unui studiu realizat în 2006, fumul de ţigară conţine sute de substanţe chimice, cunoscute drept toxice sau cancerigene, cum ar fi formaldehidă, benzen, arsenic şi amoniac.
Persoanele participante la studiu au fost expuse la fumul de ţigaretă şi nu la cel de pipă sau trabuc. De asemenea, cercetătorii nu au studiat influenţa fumatului pasiv asupra copiilor fumătorilor.
"Ştim că există numeroase consecinţe nedorite asupra sănătăţii copiilor, în special apariţia astmului şi a problemelor respiratorii care sunt agravate de fumatul pasiv", a explicat Glymour.
(30 iul 2008, 16:27:17