Amploarea pe care au luat-o unele evenimente tragice, ce au avut în centrul atenţiei copii şi adolescenţi, mediatizate mult în presa scrisă şi auto-vizuală, în ţară şi în judeţul Suceava, a determinat o preocupare şi concentrare accentuată a specialiştilor şi responsabililor din diferite domenii care se ocupă de copii - psihologi, profesori, preoţi, sociologi, medici, autorităţi, etc. - cu scopul găsirii unor explicaţii, unor cauze şi mai ales unor soluţii, de prevenire dacă nu de stopare a fenomenului.
În acest efort s-a înscris şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, printr-o strategie de evaluare şi popularizare /informare, în special a părinţilor, precum şi printr-o implicare mai mare a specialiştilor, direct în mediul de viaţă al copiilor cu tendinţe sau conduite deviante. 
Concluziile la ca s-a ajuns relevă rolul important al părinţilor, mediului familial, al profesorilor, autorităţilor locale şi bisericii. Dar ce pot face părinţii, profesorii, autorităţile  pentru a preveni apariţia tendinţelor /conduitelor deviate sau  gesturilor extreme la copii, cu posibile urmări dramatice, care lasă urme adânci în sufletul acestora, rudelor sau prietenilor ?

Comunicare şi empatie
Astăzi există mai multe argumente pentru lipsa de comunicare dintre copii şi adulţi decât pentru prezenţa ei. Adulţii (părinţi, profesori) sunt, în mod inevitabil, în majoritate tributari unor valori şi cutume pe care tinerii de azi le resping. Aceştia din urmă, pe de altă parte,  se grăbesc, parcă mai mult ca oricând, să se rupă de părinţi, să trăiască într-o lume a lor, de cele mai multe ori virtuală (Internet) , imatură., lipsită de certitudini şi valori.
 Una dintre soluţii ar putea-o reprezenta o continuă legătură (comunicare) pozitivă, empatică, sinceră cu copilul. Nimic nu poate fi mai dăunător pentru calitatea relaţiilor copil – părinte /profesor şi pentru dezvoltarea normală a copilului, decât lipsa comunicării sau carenţele grave de comunicare, o comunicare conflictuală sau uni-direcţională (autoritară).
Soluţia eficientă este , fără îndoială, comunicarea empatică, adică relaţia cu copilul trebuie bazată pe afecţiune, căldură părintească, înţelegere, ataşament, deschidere reciprocă, sinceritate - desigur cu unele limite. Prin această metodă părintele /profesorul poate capta copilul fără metode autoritare şi poate avea astfel acces la toate dificultăţile cu care acesta se confruntă, poate „citi” eventuale semne şi simptome ale unor tendinţe deviate sau periculoase, îl pot informa asupra unor probleme cu care se confruntă şi îl poate ajuta să le depăşească.

Indici şi simptome ale tendinţelor şi comportamentelor deviante la copii şi adolescenţi
Iată câţiva asemenea indici: tulburări ale somnului (insomnie/hipersomnie), tulburări de alimentaţie (anorexie/bulimie); lipsă de energie, agitaţie extremă în anumite momente, incapacitatea de a resimţi plăcere, tristeţe excesivă, plâns fără motiv, descurajare continuă, indecizie, iritabilitate permanentă, furie, devalorizare, slaba stimă de sine, anxietate crescută, pierderea interesului şi a plăcerii pentru orice fel de activităţi, retragere, căutarea singurătăţii, introversiune.
     Ruperea contactelor cu familia, prietenii, sau intrarea într-un anturaj problematic, pot de asemenea să pună unele semne de întrebare. Refuzul de a comunica, absenţa emoţiilor, absentarea prelungită de la cursuri şi diminuarea randamentului şcolar, schimbări în aspectul său, neglijenţă, schimbări drastice în comportament, emotivitate crescută, consum de alcool şi/sau droguri, vandalism, rigiditate afectivă, forţa eu-lui slab dezvoltată, respingere şi opoziţie permanentă a normelor sociale şi juridice, gânduri pesimiste, negativism ridicat, trecere uşoară de la o stare emoţională la alta, de la un comportament pasiv la unul activ, chiar violent, auto-reproşuri, tendinţe de culpabilizare asociate cu reacţii psiho-somatice.
        Trebuie acordată o atenţie specială şi unor stări cum ar fi: sentimente crescute de insecuritate, evitarea formelor organizate de viaţă şi de muncă, dezechilibru emoţional, sentimentul de a nu fi de folos la nimic şi nimănui , deficit de socializare, episoade depresive urmate instantaneu de momente de fericire, lipsite de  motive temeinice, comportamente auto-mutilante, periculoase, mesaje verbale şi aluzii la moarte, lipsă de reacţie la  laude sau recompense.

Să nu rămânem indiferenţi
De câte ori ne-am pus noi întrebarea: ne cunoaştem proprii copii, suntem sensibili la schimbările din comportamentul, atitudinile şi viaţa lor? Ca părinţi sau cadre didactice, nu putem rămâne indiferenţi la apariţia unor manifestări precum cele enumerate mai sus, dacă o facem, atunci ne merităm situaţia în care am putea ajunge mai târziu, când propriul copil poate nu se va adapta social, va dezvolta conduite deviante sau va recurge la gesturi extreme cu posibile consecinţe grave pentru securitatea, viaţa proprie sau altora. Dacă într-un articol anterior, în scopul prevenirii acestor situaţii dramatice, ne-am propus obiectivul, deviza : fii un părinte bun, să mai adăugăm şi: CUNOAŞTE-ŢI COPILUL.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cunoaşte-ţi copilul!.

Comentarii