Genomul fiecărui individ se modifică în timpul vieţii sub influenţa factorilor de mediu şi alimentari, fapt care explică dezvoltarea unor maladii, precum cancerul, odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui studiu publicat în Journal of the American Medical Association şi preluat de AFP.
Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins (Maryland) au descoperit că mărcile epigenetice de pe ADN (altele decât sevenţa însăşi) se modifică în cursul vieţii unei persoane, iar amploarea schimbărilor este similară la membrii aceleiaşi familii.
Epigenetica grupează studiul mecanismelor ce permit celulelor să menţină integritatea genomului lor.
"Epigenetica se află în centrul medicinii moderne pentru că modificările epigenetice, spre deosebire de secvenţa de ADN, care este aceeaşi în fiecare celulă, au loc sub influenţa regimului alimentar sau a factorilor de mediu", a indicat Andrew Feinberg, profesor de biologie moleculară şi genetică, coordonator al studiului.
Acesta adaugă că epigenetica poate juca un rol important în dezvoltarea unor maladii precum diabetul, autismul şi cancerul.
Cercetătorii au analizat mostre de ADN prelevate de la 600 de persoane care au participat la un studiu asupra maladiilor cardiace efectuat la Reykjavik. Participanţii au furnizat mostre de ADN în 1991 şi între 2002 şi 2005.
Geneticienii au măsurat variaţiile totale din procesul de metilare - principala modificare epigenetică (reversibilă) a ADN-ului, în 111 eşantioane. Eşantioanele colectate între 2002 şi 2005 au fost comparate cu cele din 1991. În 33% din cazuri, metilarea a suferit modificări semnificative în această perioadă de 11 ani.
Modificările epigenetice ar putea fi ereditare, ceea ce ar explica de ce unele maladii se repetă la mai mulţi membri ai unei familii.