Criza alimentară, încălzirea globală şi virusul H5N1 al gripei aviare sunt cele mai mari trei ameninţări pentru sănătatea mondială, a avertizat Margaret Chan, director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
"Aceste trei evenimente critice, aceste ameninţări evidente împotriva securităţii internaţionale sunt capabile să distrugă o mare parte din progresul înregistrat cu mult efort în domeniul sănătăţii", a spus Chan la reuniunea anuală a OMS.
Două dintre aceste ameninţări nu ţin de sectorul sănătăţii, însă sănătatea omului va avea de suferit din cauza tuturor celor trei factori, a spus Chan.
OMS şi ONU au identificat deja 21 de regiuni critice din lume unde rata malnutriţiei este severă sau cronică, a mai indicat oficialul.
Familiile sărace cheltuiesc pe hrană până la 75% din venit, a mai subliniat Chan, fiind de părere că o creştere a costurilor ajutoarelor alimentare va avea ca efect reducerea fondurilor destinate sănătăţii.
La fel este şi cazul încălzirii climei, cele mai afectate fiind tot persoanele sărace, a avertizat aceasta.
A 61-a Reuniune Mondială a Sănătăţii a debutat luni, în prezenţa a peste 1.500 de delegaţi din 193 de ţări membre ale OMS, care ar trebui să adopte, printre altele, o soluţie pentru a atrage atenţia statelor asupra pericolelor încălzirii globale în ceea ce priveşte sănătatea umană.
Chan a subliniat că, în schimb, actorii din domeniul sănătăţii ar putea acţiona direct asupra ameninţărilor pandemiei de gripă aviară dacă se pregătesc aşa cum trebuie.