Persoanele care au un nivel scăzut al colesterolului în sânge prezintă mai mari probabilităţi de a dezvolta un cancer stomacal, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii japonezi, preluat de Reuters.
Unele studii au asociat nivelul scăzut al colesterolului cu o rată mai mare de decese provocate de cancer în general, informează Kouichi Asano, de la Universitatea Kyushu, Fukuoka, coordonator al acestei lucrări, publicate în International Journal of Cancer.
"În ceea ce priveşte cancerul gastric, un număr limitat de studii sugerează această asociere, în timp ce altele o anulează", a adăugate acesta.
La studiu au participat 2.600 de persoane din Hisayama, Japonia, care au fost monitorizate timp de 14 ani.
97 dintre subiecţi au dezvoltat cancer gastric. După ce au luat în considerare vârsta şi sexul, rata cancerului stomacal a crescut semnificativ cu cât nivelul colesterolului a fost mai mic.
De exemplu, în rândul subiecţilor cu nivelurile cele mai crescute de colesterol, rata anuală a cancerului gastric era de 2,1 cazuri la 1.000 de persoane. În rândul subiecţilor cu nivelul cel mai scăzut al colesterolului, rata anuală a cancerului gastric era de 3,9 la 1.000 de persoane.
"Datele noastre sugerează că pacienţii cu nivel scăzut de colesterol trebuie să-şi facă regulat analize gastro-intestinale pentru a preveni instalarea cancerului", a spus profesorul.
(26 feb 2008, 11:43:02