Smochinul este cunoscut şi apreciat din antichitate, egiptenii apreciindu?l în mod deosebit ca pe un fruct benefic sănătăţii.
Smochinele uscate sînt folosite, în mod deosebit, în perioadele reci ale anului, fiind energizante şi emoliente. Smochinele uscate conţin foarte puţină apă (aproape deloc), protide, hidraţi de carbon, zahăr invertit (61 la sută), potasiu (840 mg la sută), sodiu (40 mg la sută), calciu (190 mg la sută), fosfor (105 mg la sută), fier (3,3 mg la sută), vitamine (A, B1, B2, niacină, C).
Din punct de vedere energetic, smochinele uscate conţin 260 calorii la 100 g. Cu toate aceste elemente, smochinele au proprietăţi foarte nutritive şi digerabile, tonifiante (recomandate sportivilor), laxative, diuretice, pectorale şi emoliente. Sunt recomandate copiilor, adolescenţilor, convalescenţilor, bătrânilor, sportivilor şi femeilor însărcinate. Sunt benefice în cazurile de astenie, iritaţii gastrointestinale, constipaţie, stări acute febrile, inflamaţii urinare şi pulmonare, bronşite, laringite, traheite. Extern, sînt recomandate în stomatite, gingivite, abcese dentare, furuncule, plăgi atone.
Smochinele pot fi consumate ca atare sau sub formă de decoct expectorant (2?3 fructe la o cană cu apă, 2 căni/zi). Se poate prepara şi sirop din 500 g smochine la un litru de apă. Se fierbe pe baia de apă până se reduce la jumătate. Se strecoară şi se adaugă 250 g miere. Se ia câte o linguriţă, de 2-3 ori/zi.
Cu sucul lăptos al smochinelor verzi se pot combate negii şi bătăturile. Se fac aplicaţii de 3 ori/zi, timp de 5?6 zile. Pe furuncule, pentru maturare, se pun comprese cu smochine călduţe fierte în apă sau lapte.