Copilul meu este suficient de înalt, va avea măcar înălţimea tatălui (dacă e băiat) sau a mamei (dacă e fată), a crescut normal în ultimul an? Iată câteva întrebări care sunt convinsă, v-au neliniştit somnul de multe ori. Din acest motiv m-am gândit că v-ar fi utile câteva repere care să vă ajute în evaluarea propriului copil. Acolo unde veţi constata probleme (retard de creştere) va fi util să vă adresaţi specialiştilor endocrinologi sau pediatri.

Noile evoluţii pe piaţa farmaceutică permit tratamente simple acolo unde este necesar şi indicat, cu hormoni de creştere. Administrarea este zilnică şi mimează secreţia endogenă, (proprie) a acestui hormon. Este soluţia pe care nu o aveam la îndemână acum 20 de ani! Este şansa ca şi copilul dumneavoastră să recupereze în înălţime şi să intre în cursa vieţii de pe poziţii egale cu ceilalţi participanţi la întrecere.

Bineînţeles că procesul creşterii este unul extrem de complex, determinat genetic şi împlinit de o constelaţie hormonală. Practic nu există hormon al sistemului endocrin care să nu contribuie la creşterea şi dezvoltarea organismului. Din aceste considerente unele deficite staturale sunt armonice (păstrează proporţiile corpului) iar altele sunt dizarmonice (au proporţii modificate) în funcţie de nivelul la care intervine defectul.

Există câteva mari direcţii pe care trebuie să le urmăriţi:

1. Viteza de creştere; în primul an de viaţă este accelerată, de circa 15-20 cm/an, după care se încetineşte, ajungând la 5-6 cm anual până la pubertate. Acesta este momentul când ritmul devine din nou alert, copilul câştigând în această perioadă circa 15cm/an. Se ajunge la ceea ce se numeşte talia finală., adică talia pe care o va avea ca adult. Reţineţi că odată finalizat procesul pubertăţii, odată cu apariţia caracterelor sexuale secundare la băieţi şi a menstruaţiei la fetiţe, copilul va mai creşte doar 3-4 cm. Din acest punct cartilajele de creştere se vor închide şi tratamentele hormonale vor fi inutile, ba mai mult, chiar dăunătoare. Din acest motiv este obligatoriu ca un posibil diagnostic de deficit de creştere să fie stabilit înaintea acestei perioade pubertare. Atenţie la o oprire bruscă a creşterii: poate semnala fenomene cerebrale serioase care dincolo de deficitul de înălţime determină complicaţii grave; în aceste situaţii ne vom concentra asupra cauzei principale.
2. Înălţimea efectivă a copilului pe care o comparaţi cu media înălţimii pentru vârsta (există normograme la medicii de familie). Dacă în primii ani de viaţă copilul are o înălţime mai mică decât normalul, nu vă îngrijoraţi, există un fenomen numit „catch-up growth” prin care copiii sănătoşi recuperează printr-o viteză de creştere superioară. Doar dacă acest fenomen nu se remarcă până la vârsta de 3 ani, adresaţi-vă medicului.
3. Copiii cu boli cronice (hematologice, pulmonare, gastrointestinale) prezintă o încetinire a ritmului de creştere. Uneori, încetinirea creşterii poate fi un prim semnal de alarmă. În cazul problemelor digestive de genul bolii celiace, întreruperea administrării de gluten determină apariţia fenomenului de „catch-up growth” şi copilul recuperează centimetri pierduţi. Este bine de ştiut că pentru câteva boli precum insuficienţa renala cronică şi afecţiunile hematologice există indicaţii clare, standardizate pentru tratamentul cu hormon de creştere.
4. Există şi un aşa numit nanism psiho-social şi se referă la copiii crescuţi într-un mediu parental inadecvat. Aceştia asociază deseori tulburări de comportament şi retard al dezvoltării neuro-motorii. Odată cu integrarea într-un mediu cald, propice, ei capătă o viteză de evoluţie remarcabilă (catch-up growth)
5. În cazul în care copilul dumneavoastră a avut la naştere o greutate mai mică de 2900g deşi sarcina a evoluat la termen şi continuă să prezinte un deficit statural (nu a reuşit să recupereze) atunci, se încadrează într-o indicaţie clară de terapie cu hormon de creştere.
6. Se discută tot mai mult despre beneficiile tratamentului recomandat copiilor cu înălţime mică genetică (talie mica constituţională) şi se pare că aceasta va fi o nouă indicaţie argumentată

Aşa că, dragi părinţi, dacă remarcaţi tulburări de creştere la copiii dumneavoastră, adresaţi-vă medicului de familie şi acesta va decide dacă temerile sunt reale. În acest caz vă va îndruma către medicii specialişti care vor analiza cauzele şi vor indica terapia necesară.

Claudia MIRON
Medic specialist endocrinolog
Policlinica BETHESDA, SUCEAVA
Str. Calea Unirii 25, SUCEAVA
E-mail: miron.claudia@yahoo.com
Telefon: 0230.551.566
Fax : 0230.551.567
Mobil : 0729.290.930

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tulburările de creştere la copii (I).

Comentarii