Această salată tinde să se impună alături de obişnuita „salade de boeuf” la mesele festive, adusă, probabil, de românii care lucrează în Austria. Este simplu de făcut, pentru că este, în esenţă, ca o salată în straturi. Este gustoasă şi destul de uşor de digerat prin comparaţie cu alte feluri festive somptuoase.
Avem nevoie de:
1 kgcartofi fierţi în coajă, 250 g fasole fiartă sau năut fiert (o conservă mică), 4-5 castraveciori în oţet, un gogoşar în oţet, jumătate de lămâie, 400 g peşte marinat sau afumat, 4 cepe medii, 250 g smântână grasă, 200 g maioneză (poate fi şi light), 200 g muştar fin dulce, 2-3 linguri de capere mici, mărar verde şi seminţe de floarea-soarelui prăjite pentru ornat, sare şi piper după gust. Opţional – felii de ou fiert sau ouă de prepeliţă fierte tari, coaja rasă de pe lămâie
Preparare:
Cartofii îi tăiem cubuleţe, iar ceapa o tocăm peştişori, foarte fin şi o punem cu puţin zahăr şi puţină sare. Frecăm ceapa bine, apoi stoarcem surplusul de zeamă. Castraveţii şi gogoşarii îi tocăm cubuleţe sau fâşii. Peştele îl verificăm să nu aibă oase şi îl rupem bucăţele. Mărarul nu îl tocăm, ci îl rupem în frunzuliţe. Punem pe un platou cartofii, presărăm puţină sare şi piper şi eventual coajă de lămâie şi stoarcem puţină zeamă de lămâie peste cartofi. Presărăm uniform deasupra ceapa şi stoarcem încă puţină lămâie, apoi punem un strat de castraveţi şi gogoşari, peştele, caperele, apoi turnăm uniform cam trei sferturi din sosul făcut din amestecul smântânii, maionezei şi muştarului. Amestecăm foarte puţin, doar cât să îmbrăcăm totul cu sosul, dar nu trebuie să plutească totul în sos. Acoperim cu folie alimentară şi lăsăm o oră să stea la rece. După acest interval scoatem folia, gustăm de sare şi piper, aranjăm salata pe platou, presărăm feliile de ou proaspăt tăiate, dacă folosim, ornăm cu restul de sos sau o parte din acesta şi presărăm frunzuliţele de mărar, boabe de piper şi câteva seminţe, pentru aspect. Salata se păstrează la rece şi se consumă în cel mult 24 de ore. Este rafinată şi va fi o surpriză plăcută pentru meseni.